Comunicat de presă


Precizări cu privire la situaţia Arenelor BNR

05.10.2017

În contextul readucerii în atenţia publică - cu informaţii, unele incomplete, altele eronate - a subiectului Arenele BNR aflate în proprietatea BNR din anul 1946, considerăm necesar să reamintim că, încă din august a.c., BNR a dat publicităţii un comunicat în care a clarificat toate aspectele legate de această temă.

Reiterăm faptul că Banca Naţională a României a iniţiat demersuri încă din anul 2014 privind transferul de proprietate către Guvern a perimetrului delimitat de străzile Dr. Staicovici - Dr. Lister destinat activităţilor sportive, propunând o serie de soluții concrete. În acest sens, au fost transmise scrisori oficiale către Guvernul României în iulie 2014, decembrie 2015 şi mai 2017. BNR a avut și continuă să aibă toată disponibilitatea de a finaliza aceste demersuri, în condițiile legii.

Comunicatul BNR din data de 21 august 2017 poate fi accesat la adresa: Informare privind Arenele BNR şi terenul din str. Dr. Staicovici nr.42-48.