Comitetul de pregătire a trecerii la euro

Rolul acestuia şi tematicile abordate în cadrul reuniunilor sale


Dezvoltat iniţial ca o structură internă de lucru cu rol consultativ dedicată analizei problematicii legate de adoptarea euro, Comitetul de pregătire a trecerii la euro din Banca Națională a României (Comitetul) a devenit, începând cu anul 2011, o veritabilă platformă de dezbatere prin atragerea în cadrul reuniunilor a reprezentanţilor altor autorităţi publice.

Astfel, în prezent, obiectivele Comitetului vizează, pe de o parte, aprofundarea şi lărgirea analizei în cadrul BNR şi menţinerea unui grad adecvat de informare la nivelul Consiliului de administraţie şi al conducerii structurilor băncii centrale cu privire la problematica adoptării euro, şi pe de altă parte, dezvoltarea dialogului inter-instituţional în vederea conştientizării, la nivelul autorităţilor competente, a reformelor bugetare şi structurale necesare pentru creşterea flexibilităţii economiei româneşti şi pregătirea măsurilor corespunzătoare pentru trecerea la moneda euro.

Comitetul a fost înfiinţat în luna februarie 2010 şi la momentul respectiv era format din aproximativ 40 de persoane, reprezentând membrii Consiliului de administrație, conducerea direcțiilor de specialitate care asigură nemijlocit îndeplinirea funcţiilor de bază ale băncii centrale, precum şi un număr semnificativ de consilieri şi experţi. Această formulă lărgită a fost gândită pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mare de decidenți de a se familiariza în mod periodic cu cele mai importante evoluții interne şi internaţionale având impact asupra adoptării euro de către România.

Stimularea şi dezvoltarea dialogului inter-instituţional s-a materializat prin invitarea şi participarea la reuniunile Comitetului, începând cu anul 2011, în funcţie de subiectele de pe agendă, a unor reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Energiei, Ministerului Economiei, Ministerului Transporturilor, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Secretariatului General al Guvernului şi Administraţiei Prezidenţiale. De asemenea, din luna octombrie 2010, Comitetul are ca invitaţi permanenţi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi Comisiei Naţionale de Prognoză care au avut un rol activ în desfăşurarea lucrărilor Comitetului, prezentând analize proprii şi informări aferente domeniului specific de activitate. De la înființarea sa, Comitetul s-a întrunit în medie de 6 ori pe an, acumulând un număr mare de prezentări ce se constituie într-un tezaur preţios de informaţii care pot fi puse la dispoziţia decidenţilor politici.

În linii mari, temele prezentate în cadrul Comitetului se înscriu în următoarele categorii:

  • experienţa altor state membre ale Uniunii Europene în pregătirea trecerii la euro;
  • stadiul pregătirii României pentru adoptarea euro;
  • mecanisme şi concepte noi dezvoltate la nivelul Uniunii Europene în sfera guvernanţei economice şi a consolidării Uniunii Economice şi Monetare;
  • documente ale Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Guvernului României legate de convergenţa către zona euro a statelor membre cu derogare.