Centrală


 

Relații suplimentare:
Tel: 021.313.04.10
Int: 2529, 2552, 2527, 2553

Referent de specialitate


Direcția Operațiuni de Piață

Serviciul execuția operațiunilor de piață

Data limită pentru primirea aplicaţiilor: 30 ianuarie 2017

Tipul contractului: contract individual de muncă pe durată nedeterminată



Atribuţiile principale ale postului

  • efectuarea activităţii de back-office pentru execuţia operaţiunilor specifice băncii centrale, inclusiv elaborarea cadrului operaţional;
  • procesarea, în vederea decontării, a operaţiunilor valutare, monetare, de credit, iniţiate în front-office şi a celor iniţiate în back-office (încasări/ plăţi/ schimburi valutare/ transferuri ale Băncii Naţionale a României, ale statului şi ale Comisiei Europene);
  • procesarea, în vederea decontării, a operaţiunilor valutare privind administrarea conturilor LORO în valută;
  • reconcilierea operaţiunilor derulate prin intermediul conturilor NOSTRO/LORO în valută deschise în evidenţele Băncii Naţionale a României;
  • întocmirea de situaţii/evidenţe/rapoarte legate de activitatea serviciului.

Cerințe de ocupare a postului

Studii şi experienţă

  • studii superioare absolvite cu examen de licenţă în științe economice, cu media de absolvire de minimum 8,00 (calculată ca medie aritmetică a notei obţinute la examenul de licenţă şi media anilor de studii);
  • studiile post-universitare absolvite în domeniul pieţelor financiare internaţionale constituie un avantaj;
  • cunoştinţe de operare pe calculator (Microsoft Office, Outlook, Internet);
  • cunoaşterea limbii engleze;
  • experienţă profesională de minimum 3 ani în funcții cu studii superioare;
  • constituie un avantaj experienţa profesională acumulată în activitatea de back-office într-o instituţie financiar-bancară.

Competenţe comportamentale

  • orientare către performanţă;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizațională;
  • gândire operațională.

Modalitatea de aplicare

Aplicațiile se transmit pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro până la data de 30 ianuarie 2017 (inclusiv).

Precizăm că niciun aplicant nu poate opta în acelaşi timp pentru 2 sau mai multe posturi vacante.

Candidaţii vor transmite următoarele documente:

  • chestionar tip: formular editabil ;
  • scrisoare de intenție;
  • Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
  • copii ale diplomelor de studii solicitate sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
  • copia foii matricole a anilor de studii, dacă este cazul;
  • alte diplome şi certificate care atestă pregătirea aplicanţilor, dacă este cazul;
  • carte de muncă şi/sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale, dacă este cazul;
  • carte de identitate;
  • certificat de căsătorie, dacă este cazul;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care prezintă starea de sănătate a aplicantului.

Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină implicit acceptarea aplicaţiilor.

După analiza aplicaţiei conform metodologiei stabilite în Procesul de recrutare si selecţie în Banca Naţională a României, acceptarea sau respingerea aplicaţiei este comunicată exclusiv prin e-mail, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.

Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:

Recrutarea

Procesul de recrutare constă în desfăşurarea următoarelor etape:

  1. evaluarea cunoştinţelor de specialitate, prin test profesional şi interviu;
  2. evaluarea compatibilităţii cu postul, prin testare psihometrică şi interviu.

Evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test profesional va avea loc în data de 3 februarie 2017.

Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina Procesul de recrutare şi selecţie în Banca Națională a României

Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro.

TEMATICĂ ORIENTATIVĂ
BIBLIOGRAFIE