Educație financiară


„Dacă ţara trebuie să aibă un loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ”
Mihail Kogălniceanu


BNR acordă o atenție deosebită ridicării nivelului de educație financiară al populației, acesta fiind un factor determinant al stabilirii unor raporturi avantajoase în raport cu populația celorlalte state, în contextul actual al integrării europene.

Parteneriatele semnate cu Ministerul Educației Naționale, precum și cu universități de prestigiu, permit implicarea a tot mai mulți participanți din toate regiunile țării.

Începân din anul 2016 activitățile din cadrul proiectului ”Să vorbim despre bani și bănci” se desfășoară prin intermediul rețelei teritoriale a BNR în colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene și vizează elevii din alte orașe decât reședințele de județ, precum și pe cei din mediul rural, prin proiecte din seria Global Money Week și Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun.


Categorii de proiecte

Proiectele educaționale sunt orientate preponderent către următoarele grupuri-țintă: