Comunicat de presă


Emisiune numismatică - monede din aur, argint si tombac cuprat dedicate împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române

30.03.2006

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, începând cu data de 31 martie 2006, o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din tombac cuprat, având valorile nominale de 50 lei, 5 lei şi 1 leu, emisiunea 140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române.

Caracteristicile monedelor sunt următoarele:

Moneda din aur:

  • valoare nominală: 50 LEI;
  • forma: rotundă;
  • titlu: 900/1000;
  • calitate: proof;
  • greutate: 6,452 grame;
  • diametru: 21 mm;
  • margine: netedă.
Moneda din argint:
  • valoare nominală: 5 LEI;
  • forma: rotundă;
  • titlu: 999/1000;
  • calitate: proof;
  • greutate: 31,103 grame;
  • diametru: 37 mm;
  • margine: netedă.
Moneda din tombac cuprat:
  • valoare nominală: 1 LEU;
  • forma: rotundă;
  • calitate: proof;
  • greutate: 23,5 grame;
  • diametru: 37 mm;
  • margine: netedă.

Desenele aversului şi reversului monedelor sunt comune pentru toate cele trei variante de metal.

Aversul este împărţit în două sectoare. În partea stângă, pe fond mat, este redată imaginea Gânditorului de la Hamangia, statuetă neolitică din lut, cunoscută în întreaga lume, simbol al gândului, ca element comun peste milenii, al tuturor civilizaţiilor.

Partea dreaptă conţine stema României, anul emisiunii 2006, şi valoarea nominală, respectiv 50 LEI pentru moneda din aur, 5 LEI pentru moneda din argint şi 1 LEU pentru cea din tombac cuprat. Inscripţia ROMÂNIA urmăreşte arcul de cerc din partea superioară dreaptă a monedei.

Reversul este separat, de asemenea, în două sectoare, unul mat, celălalt lucios. În centru se află imaginea Minervei, Zeiţa Înţelepciunii, emblema Academiei Române, încadrată de anii aniversari 1866 şi 2006. Inscripţiile ACADEMIA ROMÂNA şi 140 ANI DE LA ÎNFIINTARE, despărţite prin grupuri de câte 5 perle, sunt amplasate pe circumferinţa monedei.

Monedele din aur, argint şi tombac cuprat, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de un certificat de autenticitate, redactat în limba română şi engleză, semnat de Guvernatorul Băncii Naţionale a României şi Casierul central, precum şi de un pliant de prezentare a acestei emisiuni numismatice.

Tirajul emisiunii este de 570 exemplare, din care: 35 monede din aur, 35 monede din tombac cuprat şi 500 monede din argint.

Preţurile de vânzare unitare sunt după cum urmează: 850 lei pentru moneda din aur, 110 lei pentru cea din argint şi 45 lei pentru cea din tombac cuprat.

Monedele vor fi vândute în cutii de prezentare adecvate. În preţul de vânzare nu sunt incluse preţul cutiei de prezentare şi cota TVA de 19%.

Monedele din aur, argint şi tombac cuprat, emisiunea 140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Grafica monedelor este protejată prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci din România. Falsificarea sau contrafacerea acestor monede din aur, argint şi tombac cuprat constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din emisiunea 140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române se realizează prin ghişeele sucursalelor Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.