Emisiune numismatică cu tema 75 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara
12.11.2019
În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 18 noiembrie 2019, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 75 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
- valoare nominală: 10 lei;
- metal: argint;
- titlu: 999‰;
- formă: rotundă;
- diametru: 37 mm;
- greutate: 31,103 g;
- calitate: proof;
- cant: zimțat.
Aversul monedei prezintă clădirea Universității de Vest din Timișoara, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2019”.
Reversul monedei prezintă aula Universității de Vest din Timișoara, inscripţiile în arc de cerc „UNIVERSITATEA DE VEST” și „TIMISOARA”, sigla „UVT”, anii „1944-2019” și numărul de ani aniversat ,,75 ANI”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 375,00 lei.
Monedele din argint cu tema 75 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării puteți utiliza acest Formular.