Comunicat de presă


Emisiune numismatică cu tema 150 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă

03.08.2018

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 6 august 2018, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

  • valoare nominală: 10 lei;
  • metal: argint;
  • titlu: 999‰;
  • formă: rotundă;
  • diametru: 37 mm;
  • greutate: 31,103 g;
  • calitate: proof;
  • cant: zimțat.

Aversul monedei redă o compoziţie care cuprinde, în prim-plan, o imagine de epocă din timpul expediţiei antarctice a navei Belgica şi inscripţia ,,Expeditia navei BELGICA”, iar în plan secund, o imagine parţială a Institutului de Speologie de la Cluj, fondat de Emil Racoviţă; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”.

Reversul monedei prezintă portretul lui Emil Racoviţă, inscripţia în arc de cerc „EMIL RACOVITA” şi anii între care a trăit, ,,1868” , ,,1947”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 360,00 lei.

Monedele din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Emil Racoviţă au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.