Comunicat de presă


Balanţa de plăţi şi datoria externă – decembrie 2015

12.02.2016
Datele statistice privind balanţa de plăţi şi datoria externă sunt compilate şi prezentate conform noilor standarde metodologice internaţionale (vezi Precizări metodologice).

În perioada ianuarie - decembrie 2015p, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1 758 milioane euro, comparativ cu 686 milioane euro în anul 2014, pe fondul majorării deficitului balanței veniturilor primare (cu 1 830 milioane euro) şi al balanţei bunurilor (cu 1 430 milioane euro), compensate parţial de majorarea excedentului veniturilor secundare (cu 1 187 milioane euro) şi al serviciilor (cu 1 001 milioane euro).

- milioane euro -
  ianuarie - decembrie 2014p ianuarie - decembrie 2015p
CREDIT DEBIT SOLD CREDIT DEBIT SOLD
CONTUL CURENT (A+B+C) 68 658 69 344 -686 73 452 75 210 -1 758
A. Bunuri şi servicii 61 908 62 376 -468 65 397 66 294 -897
a. Bunuri 46 807 53 142 -6 335 49 103 56 868 -7 765
b. Servicii 15 101 9 234 5 867 16 294 9 426 6 868
- servicii de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor 2 525 163 2 362 2 513 165 2 348
- transport 4 391 1 577 2 814 5 184 1 753 3 431
- turism - călătorii 1 378 1 824 -446 1 535 1 849 -314
- alte servicii 6 807 5 670 1 137 7 062 5 659 1 403
B. Venituri primare 2 197 4 101 -1 904 2 376 6 110 -3 734
C. Venituri secundare 4 553 2 867 1 686 5 679 2 806 2 873

p - Date provizorii

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în Româniae au însumat 3 035 milioane euro (comparativ cu 2 421 milioane euro în anul 2014), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 3 340 milioane euro (comparativ cu 2 846 milioane euro), iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 305 milioane euro (comparativ cu 425 milioane euro).

Datoria externă pe termen lung a însumat 71 056 milioane euro la 31 decembrie 2015 (78,2 la sută din total datorie externă), în scădere cu 6,3 la sută faţă de 31 decembrie 2014.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2015 nivelul de 19 840 milioane euro (21,8 la sută din total datorie externă), în creștere cu 4,9 la sută faţă de 31 decembrie 2014.

În anul 2015, datoria externă totală a scăzut cu 3 848 milioane euro, din care datoria publică cu 1 197 milioane euro, datoria autorităţii monetare cu 1 038 milioane euro şi datoria negarantată public cu 1 613 milioane euro.

Datoria externă a României la 31 decembrie 2015
şi serviciul datoriei externe în perioada ianuarie - decembrie 2015
- milioane euro -
  Datoria externă Serviciul datoriei externe în perioada ianuarie - decembrie 2015p
Sold la 31.12.2014p Sold la 31.12.2015p
I. Datoria externă pe termen lung 75 829 71 056 23 141
I.1. Datoria publică 32 833 31 586 7 363
I.1.1. Datoria publică directă,
     din care:
31 754 30 929 6 877
  I.1.1.1. Împrumuturi de la FMI 162 0 170
I.1.2. Datoria garantată public 1 079 657 486
I.2. Datoria negarantată public,
     din care:
40 402 38 096 14 393
I.2.1. Depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 6 091 5 197 3 577
I.3. Datoria autorităţii monetare,
     din care:
2 594 1 374 1 385
I.3.1. Împrumuturi de la FMI 1 421 122 1 385
I.3.2. Alocări de DST de la FMI 1 173 1 252 0
II. Datoria externă pe termen scurt 18 915 19 840 30 692e
Total datorie externă (I+II) 94 744 90 896 53 833

e - date estimate
p - date provizorii

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 35,4 la sută în perioada ianuarie - decembrie 2015, comparativ cu 38,5 la sută în anul 2014. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 6,4 luni la 31 decembrie 2015, comparativ cu 6,8 luni la 31 decembrie 2014.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt calculată la valoarea reziduală cu rezervelele valutare la BNR la 31 decembrie 2015 a fost de 98 la sută, comparativ cu 88,9 la sută la 31 decembrie 2014.



Precizări metodologice

  1. Începând cu anul 2014, standardul metodologic internaţional pentru elaborarea balanţei de plăţi este asigurat de Manualul FMI Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională, ediţia a-VI-a (BPM6), care înlocuieşte Manualul FMI Balanţa de plăţi, ediţia a-V-a (BPM5). Pentru a menţine şi îmbunătăţi coerenţa între statisticile macroeconomice internaţionale, manualul BPM6 a fost elaborat în concordanţă cu actualizarea Definiţiei OECD benchmark a investiţiilor străine directe (BD4 - 2008), precum şi a Sistemului Conturilor Naţionale (SCN 2008). Metodologia BPM6 a fost transpusă în legislaţia europeană prin Regulamentul UE nr. 555/2012 privind statisticile comunitare în domeniul balanţei de plăţi, al comerţului internaţional cu servicii şi al investiţiilor străine directe. Pentru detalii privind principalele modificări metodologice şi comparabilitatea datelor se poate accesa link-ul: Implementarea noilor standarde metodologice în statisticile elaborate de BNR
  2. Pentru interpretarea datelor, la contul curent se vor avea în vedere următoarele:
    2.1. Bunuri (pe principiul balanţei de plăţi): Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică - Comerţul internaţional cu bunuri. Importurile FOB se calculează de BNR pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB de 1,0430 determinat de INS: INS - Actualizarea coeficientului CIF/FOB. Principiul balanţei de plăţi presupune înregistrarea bunurilor pe criteriul „schimbului de proprietate economică” (se includ bunurile care intră în proprietatea rezidenţilor, indiferent dacă bunurile trec sau nu frontiera ţării respective), în timp ce în statistica comerţului internaţional, bunurile se înregistrează după criteriul „trecerii frontierei” (se includ bunurile care trec frontiera, indiferent dacă se află sau nu în proprietatea rezidenţilor). Pentru asigurarea respectării principiului „schimbului de proprietate economică”, datele furnizate de INS sunt ajustate de BNR, astfel că valorile exportului şi importului de bunuri din balanţa de plăţi sunt diferite de cele din statistica comerţului internaţional cu bunuri. Principala diferenţă dintre cele două statistici provine de la Prelucrarea bunurilor aflate în proprietatea terţilor, care, conform BPM6, a fost reclasificată de la comerţul cu bunuri la comerţul cu servicii, iar sursa datelor pentru această poziţie a fost modificată de la Comerţul internaţional cu bunuri la Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii, derulată de BNR;
    2.2. Servicii: Sursa datelor: Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii;
    2.3. Venituri primare: includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) şi alte venituri primare (impozite, subvenţii);
    2.4. Venituri secundare: includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice;
  3. Investiţii străine directe: Creditele subordonate dintre intermediari financiari afiliaţi (bănci, IFN-uri) nu mai sunt considerate de natura investiţiilor directe, ca în BPM5, ci se înregistrează în contul financiar/ alte investiţii.
  4. Soldul datoriei externe publice este calculat pe bază cash (nu include dobânda acumulată şi care nu a ajuns la scadenţă). Datoria externă publică directă include împrumuturile externe contractate direct de MFP şi autorităţile administraţiei publice locale, în baza legislaţiei privind datoria publică, inclusiv cele primite de MFP conform OUG nr. 99/2009 privind ratificarea Acordului Stand-By dintre România şi FMI, precum şi titlurile de stat cumpărate de nerezidenţi - calculate la valoarea de piaţă. Datoria externă garantată public include împrumuturile externe garantate de MFP şi autorităţile administraţiei publice locale, conform legislaţiei privind datoria publică. Împrumuturile de la FMI (pct. I.3.1 din tabel) reprezintă sumele trase în baza Acordului Stand-By cu România, exclusiv sumele primite de MFP de la FMI conform OUG nr. 99/2009 (punctul I.1.1.1 din tabel). Conform BPM6, alocările de DST de la FMI (pct. I.3.2 din tabel) sunt clasificate ca datorie externă pe termen lung.
  5. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung se calculează ca raport între serviciul datoriei externe pe termen lung şi exportul de bunuri şi servicii.
  6. Gradul de acoperire a rezervei în luni de importuri se calculează ca raport între rezervele internaţionale ale României (valută + aur) la sfârşitul perioadei şi importul mediu lunar de bunuri şi servicii din perioada respectivă.
  7. Datoria externă pe termen scurt calculată la valoarea reziduală reprezintă soldul datoriei externe pe termen scurt la care se adaugă plăţile de rate de capital aferente datoriei externe pe termen lung scadente în următoarele 12 luni.
  8. Datele de balanţă de plăţi sunt revizuite lunar; pentru a vizualiza datele revizuite aferente lunilor anterioare, precum și seriile de date istorice lunare şi trimestriale începând cu anul 2005 transpuse în metodologia BPM6, se poate accesa: Baza de date interactivă.

    Banca Centrală Europeană a lansat recent „Our Statistics” - un website conceput în cooperare cu băncile centrale naționale din Eurosistem, prin care statisticile sale devin mai accesibile. Acesta poate fi accesat la adresa: https://www.euro-area-statistics.org/?lg=ro