Buletinul lunar BCE - februarie 2009


Editorial - 12 februarie 2009

În şedinţa din data de 5 februarie 2009, Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât, pe baza analizelor economice şi monetare periodice, ca ratele dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. Conform anticipaţiilor din data de 15 ianuarie 2009, cele mai recente date economice şi informaţii obţinute din sondaje confirmă faptul că zona euro şi principalii săi parteneri comerciali traversează o perioadă prelungită de încetinire considerabilă a creşterii economice şi că, în consecinţă, presiunile inflaţioniste externe şi interne sunt în scădere. Consiliul guvernatorilor estimează în continuare că ratele inflaţiei în zona euro vor fi în concordanţă cu obiectivul stabilităţii preţurilor în cadrul orizontului pe termen mediu relevant pentru politica monetară, susţinând astfel puterea de cumpărare a populaţiei din zona euro. Această evaluare este confirmată de indicatorii disponibili referitori la anticipaţiile inflaţioniste pe termen mediu, precum şi de temperarea în continuare a dinamicii monetare şi a creditului în zona euro. În deplină concordanţă cu obiectivul său principal privind stabilitatea preţurilor, Consiliul guvernatorilor va menţine anticipaţiile inflaţioniste ferm ancorate la niveluri compatibile cu definiţia stabilităţii preţurilor, respectiv rate ale inflaţiei inferioare, dar apropiate de 2%, pe termen mediu. Aceasta susţine dezvoltarea economică durabilă şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi contribuie la stabilitatea financiară. Pe ansamblu, gradul de incertitudine rămâne deosebit de ridicat. Prin urmare, Consiliul guvernatorilor va continua să monitorizeze cu deosebită atenţie toate evoluţiile în perioada următoare.

În ceea ce priveşte analiza economică, sub efectul intensificării şi generalizării turbulenţelor pe pieţele financiare, activitatea economică pe plan mondial, inclusiv la nivelul zonei euro, a înregistrat o pierdere substanţială de ritm. Cererea externă de exporturi din zona euro s-a diminuat, iar factorii interni, în special nivelul foarte scăzut al încrederii şi înăsprirea condiţiilor de finanţare, au influenţat nefavorabil cererea internă. Aceste elemente, corelate cu alte date economice disponibile pentru zona euro, indică o creştere negativă accentuată a PIB real, pe bază trimestrială, în ultimul trimestru al anului 2008.

Aceste informaţii sunt în concordanţă cu analiza actuală şi cu evaluarea anticipativă a Consiliului guvernatorilor. Acesta consideră în continuare că încetinirea activităţii economice în zona euro va persista în următoarele trimestre, deoarece tensiunile de pe pieţele financiare vor continua să influenţeze economia mondială şi cea a UEM. În acelaşi timp, scăderea drastică a preţurilor materiilor prime începând cu jumătatea anului 2008 ar trebui să susţină în perioada următoare venitul real disponibil şi, implicit, consumul. Deşi s-au situat la niveluri scăzute din perspectivă istorică, unele date recente din sondaje au relevat primele indicii de stabilizare, care necesită totuşi o confirmare generală.

În opinia Consiliului guvernatorilor, perspectivele economice se caracterizează în continuare printr-un grad de incertitudine deosebit de ridicat. Pe ansamblu, se menţin riscuri evidente în sensul decelerării la adresa creşterii economice. Acestea se referă, în principal, la posibilitatea ca turbulenţele de pe pieţele financiare să exercite un impact mai puternic asupra economiei reale, precum şi la preocupările legate de manifestarea şi intensificarea unor presiuni protecţioniste şi eventualitatea unor evoluţii nefavorabile la nivelul economiei mondiale, ca urmare a unor corecţii abrupte ale dezechilibrelor pe plan internaţional.

În timp, zona euro ar trebui să valorifice la maximum efectele măsurilor importante adoptate în ultimele luni pentru a face faţă turbulenţelor de pe pieţele financiare şi consecinţelor nefavorabile ale acestora. Măsurile ar trebui să contribuie la restabilirea încrederii în sistemul financiar şi la relaxarea constrângerilor privind oferta de credite destinate întreprinderilor şi populaţiei. Pentru a asigura o contribuţie eficientă a acestor măsuri la o redresare durabilă, este vital ca acestea să îşi păstreze domeniul precis de aplicare şi caracterul temporar, în vederea menţinerii unei perspective pe termen mediu orientate către stabilitate în elaborarea politicilor macroeconomice.

Referitor la evoluţia preţurilor, rata anuală a inflaţiei IAPC s-a menţinut pe o traiectorie descendentă în luna ianuarie 2009, situându-se la 1,1%, potrivit estimării preliminare a Eurostat, comparativ cu nivelul de 1,6% înregistrat în luna decembrie 2008. Deşi nu este încă disponibilă o defalcare detaliată a evoluţiilor IAPC în luna ianuarie 2009, reducerea ratelor inflaţiei totale începând cu jumătatea anului 2008 indică, în principal, scăderea pronunţată a preţurilor materiilor prime la nivel mondial în această perioadă, datorată, cu precădere, temperării cererii pe plan internaţional.

Privind în perspectivă, ieftinirea materiilor prime şi temperarea cererii confirmă evaluarea Consiliului guvernatorilor de la jumătatea lunii ianuarie 2009 privind atenuarea presiunilor inflaţioniste în zona euro. În principal ca urmare a efectelor de bază determinate de evoluţia anterioară a preţurilor energiei, proiecţiile indică reducerea în continuare a ratelor anuale ale inflaţiei totale în lunile următoare, existând posibilitatea ca acestea să consemneze niveluri foarte scăzute la mijlocul anului. Totuşi, datorită aceloraşi efecte de bază, se anticipează o nouă majorare a ratelor inflaţiei în semestrul II 2009. Prin urmare, este posibil ca ratele inflaţiei IAPC să consemneze fluctuaţii accentuate în anul 2009, volatilitatea pe termen scurt nefiind, totuşi, importantă din perspectiva politicii monetare. În cadrul orizontului pe termen mediu relevant pentru politica monetară, se anticipează că rata anuală a inflaţiei IAPC va fi în concordanţă cu obiectivul stabilităţii preţurilor. Această evaluare este confirmată de indicatorii disponibili referitori la anticipaţiile inflaţioniste pe termen mediu.

Referitor la riscurile la adresa stabilităţii preţurilor pe termen mediu, noi reduceri neprevăzute ale preţurilor materiilor prime sau frânarea peste aşteptări a creşterii economice ar putea exercita presiuni în sensul decelerării asupra inflaţiei, în timp ce riscurile în sensul creşterii la adresa stabilităţii preţurilor s-ar putea materializa, mai ales în cazul în care scăderea recentă a preţurilor materiilor prime s-ar inversa sau dacă presiunile interne asupra preţurilor s-ar dovedi mai puternice decât s-a anticipat. Prin urmare, este esenţial ca participanţii la procesul de stabilire a preţurilor şi a salariilor să îşi asume în totalitate responsabilităţile.

În ceea ce priveşte analiza monetară, cele mai recente date confirmă temperarea în continuare a ritmului de creştere a masei monetare în zona euro, susţinând punctul de vedere potrivit căruia presiunile inflaţioniste sunt în scădere.

În cadrul analizei evoluţiilor monetare, trebuie admis faptul că intensificarea şi generalizarea turbulenţelor pe pieţele financiare, începând cu luna septembrie 2008, ar putea afecta semnificativ evoluţia agregatelor monetare. Potrivit celor mai recente date referitoare la credite şi la agregatele monetare, acest fenomen a avut deja repercusiuni considerabile asupra comportamentului participanţilor pe piaţă. Agregatul monetar în sens larg M3, dar mai ales componentele acestuia care sunt cel mai strâns corelate cu persistenţa tensiunilor financiare - cum ar fi deţinerile de fonduri de pe piaţa monetară - au înregistrat, în ultima perioadă, un grad ridicat de volatilitate de la o lună la alta. Pe ansamblu, făcând abstracţie de această volatilitate, ritmul de creştere a masei monetare continuă să se tempereze treptat faţă de nivelul maxim consemnat la începutul anului 2007. Cu toate acestea, intensificarea şi generalizarea tensiunilor financiare, începând cu luna septembrie 2008, generează efecte importante de substituţie între componentele agregatului monetar M3.

În ceea ce priveşte evoluţia creditelor bancare, volumul creditelor noi acordate de IFM sectorului privat s-a diminuat în cursul anului 2008, în mare parte pe seama reducerii volumului împrumuturilor acordate populaţiei, în special al celor destinate achiziţionării de locuinţe. Totuşi, în luna decembrie 2008, stocul creditelor acordate de IFM societăţilor nefinanciare s-a diminuat pentru prima dată de la începutul crizei financiare, confirmând scăderea semnificativă a creditelor acordate întreprinderilor la sfârşitul anului, după o perioadă îndelungată de creştere accelerată. Concomitent, reducerea substanţială a ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE începând cu luna octombrie 2008 pare să se fi repercutat asupra ratelor dobânzilor aferente creditelor bancare, care s-au diminuat, ceea ce a condus la relaxarea condiţiilor de finanţare pentru întreprinderi şi populaţie. De asemenea, există unele indicii privind stabilizarea ritmului de înăsprire a criteriilor de acordare a creditelor bancare, dar acestea sunt foarte stricte din perspectivă istorică. Pe ansamblu, informaţiile recente privind condiţiile de finanţare necesită în continuare o monitorizare atentă.

În concluzie, conform anticipaţiilor formulate în decizia din 15 ianuarie 2009 privind ratele dobânzilor, cele mai recente date economice şi informaţii obţinute din sondaje confirmă faptul că zona euro şi principalii săi parteneri comerciali traversează o perioadă prelungită de încetinire considerabilă a creşterii economice şi că, în consecinţă, presiunile inflaţioniste externe şi interne sunt în scădere. Consiliul guvernatorilor estimează în continuare că ratele inflaţiei în zona euro vor fi în concordanţă cu obiectivul stabilităţii preţurilor în cadrul orizontului pe termen mediu relevant pentru politica monetară, susţinând astfel puterea de cumpărare a populaţiei din zona euro. Această evaluare este confirmată de indicatorii disponibili referitori la anticipaţiile inflaţioniste pe termen mediu, precum şi de coroborarea rezultatelor analizei economice cu cele ale analizei monetare, pe fondul temperării în continuare a dinamicii creditului şi agregatelor monetare în zona euro. În deplină concordanţă cu obiectivul său principal privind stabilitatea preţurilor, Consiliul guvernatorilor va menţine anticipaţiile inflaţioniste ferm ancorate la niveluri compatibile cu definiţia stabilităţii preţurilor, respectiv rate ale inflaţiei inferioare, dar apropiate de 2%, pe termen mediu. Aceasta susţine dezvoltarea economică durabilă şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi contribuie la stabilitatea financiară. Pe ansamblu, gradul de incertitudine rămâne deosebit de ridicat. Prin urmare, Consiliul guvernatorilor va continua să monitorizeze cu deosebită atenţie toate evoluţiile în perioada următoare.

În ceea ce priveşte politicile fiscale, Comisia Europeană prognozează, în previziunile intermediare din luna ianuarie 2009, o majorare substanţială a deficitului bugetar mediu în zona euro, de la 1,7% din PIB în anul 2008 până la 4,0% din PIB în 2009. Deteriorarea rapidă a poziţiei fiscale s-a generalizat în ţările din zona euro, aceasta datorându-se încetinirii considerabile a creşterii economice, scăderii suplimentare a veniturilor faţă de ţinte şi măsurilor de stimulare fiscală adoptate de numeroase autorităţi naţionale. În prezent, Comisia Europeană anticipează că şapte ţări din zona euro vor avea un deficit bugetar care va depăşi valoarea de referinţă de 3% din PIB în anul 2009. De asemenea, numeroase autorităţi naţionale au înregistrat un volum ridicat de pasive contingente prin garanţiile oferite băncilor şi vor trebui să finanţeze injecţiile de capital destinate susţinerii sectorului financiar. Prin urmare, pentru a consolida încrederea publicului în sustenabilitatea finanţelor publice, este esenţial ca autorităţile naţionale să revină cât mai curând la un angajament credibil faţă de obiectivele bugetare pe termen mediu.

Referitor la politicile structurale, este importantă continuarea reformei pe termen lung prevăzute de Agenda de la Lisabona. În contextul actual, este esenţială aplicarea unor politici economice care să fie în concordanţă cu principiul unei economii de piaţă deschise în care concurenţa este liberă şi care să reziste presiunilor protecţioniste. Reformele privind piaţa bunurilor şi serviciilor trebuie să stimuleze concurenţa şi să favorizeze accelerarea restructurării eficiente, iar cele privind piaţa forţei de muncă trebuie să contribuie la facilitarea procesului de stabilire corespunzătoare a salariilor, precum şi la mobilitatea forţei de muncă pe sectoare şi regiuni. Acest lucru va fi deosebit de important pentru acele domenii şi sectoare care sunt afectate puternic de şocurile negative la nivelul cererii. În numeroase ţări este, de asemenea, esenţială adoptarea unor măsuri pentru remedierea pierderilor de competitivitate acumulate în ultimii ani.

Această ediţie a Buletinului lunar cuprinde două articole. Primul oferă noi informaţii privind procesul de stabilire a salariilor în Europa, pe baza unui sondaj realizat la nivelul întreprinderilor. Cel de-al doilea articol evaluează tendinţele protecţioniste la nivel internaţional şi analizează posibilele efecte nefavorabile ale acestora asupra economiei mondiale.