„100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia”

Expoziție temporară



Banca Națională a României, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române și în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, Muzeul Național Peleș, Arhivele Naționale ale României și Casa memorială Costin Petrescu, organizează, în perioada noiembrie 2022 – martie 2023, expoziția temporară 100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia.

Încoronarea, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, a regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, a marcat în mod simbolic, atât la nivel instituţional, cât şi în mentalul colectiv, încheierea procesului de realizare a statului român unitar. După marile încercări prin care ţara a trecut în timpul Primului Război Mondial, serbările încoronării au consfinţit noua realitate politică şi teritorială a statului, şi, în egală măsură, au întărit legăturile, devenite indestructibile, între popor şi monarhie.


În cadrul expoziției sunt prezentate obiecte de factură diversă (uniforme, decorații, documente, fotografii etc.) care au aparținut suveranilor sau în directă legătură cu evenimentul, prin intermediul cărora s-a încercat recrearea atmosferei de acum un secol, de la Alba Iulia. În egală măsură, sunt aduse în atenția publicului și zilele de 16 și 17 octombrie 1922, în care încoronarea a fost sărbătorită la București în cadrul unor ample manifestații populare la care suveranii au luat parte.


Piesa centrală a expoziției este Coroana de oțel a regilor României, expusă alături de proiecțiile holografice ale coroanei reginei Maria și sceptrului regelui Ferdinand, fiind astfel integrate în discursul expozițional mijloace moderne de comunicare a informației.

Totodată, în cadrul expoziției vizitatorii pot admira și monedele care fac parte din emisiunea jubiliară dedicată încoronării realizate în anul 1927, precum și o parte din monedele comemorative din aur emise de Banca Națională a României începând cu anul 2008, pe care este reprodusă efigia regelui Ferdinand I.

Expoziţia este deschisă până pe 10 martie 2023 şi poate fi vizitată în cadrul tururilor ghidate gratuite pe care Muzeul BNR le organizează de luni până vineri, în urma unei programări prealabile.