Rezervele minime obligatorii (RMO) reprezintă cuantumul fondurilor pe care instituțiile de credit trebuie să le dețină ca rezerve în conturile de RMO deschise la Banca Națională a României, în lei și în euro.
Mecanismul RMO constituite în lei are ca funcții principale stabilizarea ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară, controlul monetar și gestionarea lichidităţii de către BNR.
În perioada anterioară crizei financiare globale, BNR a utilizat intens componenta în lei a mecanismului RMO pentru a imprima gradul adecvat de restrictivitate condițiilor monetare, iar cea în valută pentru a tempera expansiunea creditului în valută, ceea ce s-a reflectat în niveluri ridicate ale ratei RMO aplicate pasivelor în lei ale instituțiilor de credit, dar mai ales ale ratei RMO aferente pasivelor în valută. Ulterior, contextul macroeconomic și financiar, dar și măsurile prudențiale adoptate de BNR, au permis și chiar au făcut necesară o reducere treptată a ratelor RMO pentru pasivele în lei și mai ales în valută, măsurile vizând inclusiv continuarea armonizării acestui mecanism cu standardele în materie ale Băncii Centrale Europene. Astfel, ratele RMO au fost coborâte gradual, la nivelurile actuale de 8 la sută pentru pasivele în lei ale instituțiilor de credit, respectiv 5 la sută pentru pasivele în valută ale acestora.
Totodată, un nou regulament privind regimul RMO a fost aprobat de către Consiliul de administrație al BNR în anul 2024, în scopul creșterii substanțiale a gradului de armonizare a mecanismului RMO al BNR cu reglementările și standardele în materie ale BCE, de natură să mărească robustețea, claritatea și transparența cadrului de reglementare al acestui instrument de politică monetară, precum și să permită o tranziție lină a sistemului bancar românesc la regimul RMO al Eurosistemului odată cu adoptarea euro de către România. (Regulamentul BNR nr. 5/2024 privind regimul RMO, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025).
Potrivit acestui regulament, principalele caracteristici ale mecanismului RMO sunt următoarele:
- perioada de aplicare, pentru care se evaluează îndeplinirea cerințelor privind RMO, are durata de o lună și o constituie intervalul cuprins între data de 24 a lunii curente şi data de 23 a lunii următoare;
- baza de calcul a RMO pentru o anumită perioadă de aplicare se determină pe baza datelor din ultima zi a lunii anterioare celei în care începe perioada de aplicare;
- RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al rezervelor menținute pe durata perioadei de aplicare în conturile deschise la BNR, în lei și în euro;
- rata RMO de 0 (zero) la sută se aplică pentru anumite categorii de pasiv din bilanțul instituțiilor de credit incluse în baza de calcul a RMO, reprezentate în principal de depozite ale clienților nebancari și pentru titluri de natura datoriei cu scadența inițială/maturitatea la emitere mai mare de 2 ani;
- rata RMO diferită de zero se aplică tuturor celorlalte categorii de pasiv din bilanțul instituțiilor de credit incluse în baza de calcul a RMO;
- RMO sunt remunerate cu o rată a dobânzii stabilită lunar de către BNR cel puțin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la vedere practicate de instituțiile de credit;
- pentru neîndeplinirea cerințelor privind constituirea RMO, BNR percepe o dobândă penalizatoare.
Ratele rezervelor minime obligatorii (RMO)
Elemente ale bazei de calcul (în lei și echivalent euro)* |
Rata RMO (%) |
lei |
în vigoare începând cu: |
valută |
în vigoare începând cu: |
Depozite |
overnight |
8 |
24 ianuarie 2025 |
5 |
24 ianuarie 2025 |
la termen cu scadența inițială mai mică sau egală cu 2 ani |
8 |
24 ianuarie 2025 |
5 |
24 ianuarie 2025 |
rambursabile după notificare la 2 ani sau mai puțin de 2 ani de la notificare |
8 |
24 ianuarie 2025 |
5 |
24 ianuarie 2025 |
Titluri de natura datoriei emise cu maturitatea la emitere mai mică sau egală cu 2 ani |
8 |
24 ianuarie 2025 |
5 |
24 ianuarie 2025 |
Depozite |
la termen cu scadența inițială mai mare de 2 ani |
0 |
24 ianuarie 2025 |
0 |
24 ianuarie 2025 |
rambursabile după notificare la mai mult de 2 ani de la notificare |
0 |
24 ianuarie 2025 |
0 |
24 ianuarie 2025 |
Titluri de natura datoriei emise cu maturitatea la emitere mai mare de 2 ani |
0 |
24 ianuarie 2025 |
0 |
24 ianuarie 2025 |
Împrumuturi din operațiuni repo |
0 |
24 ianuarie 2025 |
0 |
24 ianuarie 2025 |
* conform prevederilor art. 5 al Regulamentului BNR nr.5/2024 privind regimul RMO. |
Deducerea standard aplicată pasivelor din categoria titlurilor de natura datoriei cu maturitatea la emitere de până la doi ani inclusiv
Moneda de constituire |
Nivel (%) |
în vigoare începând cu: |
lei |
0 |
24 ianuarie 2025 |
euro |
0 |
24 ianuarie 2025 |
Ratele dobânzii bonificate la RMO
Moneda de constituire |
Rata dobânzii bonificate %p.a. |
în vigoare începând cu: |
RMO constituite în lei |
0,78 |
24 noiembrie 2024 |
RMO constituite în valută |
EUR |
0,14 |
24 noiembrie 2024 |
USD |
0,58 |
24 noiembrie 2024 |
Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO
Moneda de constituire |
Rata dobânzii penalizatoare %p.a. |
în vigoare începând cu: |
RMO constituite în lei |
11,25 |
24 august 2024 |
RMO constituite în valută |
EUR |
7,00 |
24 august 2024 |
USD |
7,00 |
24 august 2024 |