Cuvant deschidere


Cuvântul de deschidere al guvernatorului Băncii Naţionale a României

Denominarea leului, proiect de importanţă naţională, a implicat în derularea sa atât instituţii publice, cât şi private. Pentru reuşita acestuia a existat o permanentă colaborare între actorii implicaţi: Parlament, Guvern, Banca Naţională, sistem bancar, societăţi comerciale etc., care au înţeles încă de la început că de buna derulare a procesului denominării depinde evoluţia pozitivă a societăţii româneşti în ansamblu.

După publicarea Legii nr. 348/14.07.2004 privind denominarea monedei naţionale, s-a trecut la aplicarea în practică a măsurilor necesare implementării acesteia.

Acţiunile au fost desfăşurate pe trei planuri:

  • proiectarea şi lansarea în producţie a noilor însemne monetare;
  • adaptarea sistemului bancar (sistem de plăţi, sistem informatic, contabilitate etc.) la cerinţele impuse de denominarea monedei naţionale;
  • elaborarea şi derularea unei campanii de informare a publicului la nivel naţional.

În acest scop au fost înfiinţate o serie de colective de lucru la care au participat reprezentanţi ai băncilor comerciale, ai marilor lanţuri de magazine etc., menite să asigure o cât mai corectă corelare a acţiunilor întreprinse de Banca Naţională cu nevoile reale ale sistemului bancar şi societăţii româneşti în general.

Menţionez aici doar conlucrarea deosebită cu băncile comerciale pentru elaborarea Circularei BNR nr. 7/2005 privind măsurile care trebuie luate de către instituţiile de credit/Trezoreria statului pentru aplicarea Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale.

O bună colaborare a fost aceea cu instituţiile statului implicate în procesul denominării, cum ar fi: Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cu acesta din urmă a fost încheiat un protocol de colaborare în vederea distribuirii materialelor tipărite (afişe şi pliante) pentru informarea publică privind "leul nou", astfel încât acestea să ajungă până în cel mai îndepărtat cătun.

Campania de informare publică la nivel naţional a fost astfel concepută încât să asigure transmiterea informaţiilor esenţiale despre punerea în circulaţie a leului nou. S-a optat pentru o campanie echilibrată, care să nu panicheze publicul şi care să contribuie la înlăturarea oricăror "spaime" privind denominarea monedei naţionale.

Pentru derularea campaniei au fost încheiate acorduri de colaborare cu importante trusturi de media.