Relații suplimentare:
Tel: 021.313.04.10
Int: 2529, 2552, 2551, 2553
Ospătar - 1 post
Tipul contractului: durată nedeterminată
Centrul de perfecționare profesională și activități sociale
Unitatea de perfecționare profesională și activități sociale Păltiniș
Localitatea unde se desfășoară activitatea: UPPAS Păltiniș, Sibiu
Termenul limită pentru primirea aplicaţiilor: 14 septembrie 2021
Modalitatea de desfășurarea a probelor de selecție: la sediul UPPAS Păltiniș și la distanță, prin tehnologia informației și comunicațiilor.
Atribuţiile principale ale postului
- verifică gramajul preparatelor la ieşirea de la secţii;
- se informează în permanenţă asupra listei meniu, aducând la cunoştinţă clienţilor la nivel de detaliu componenţa acestora;
- întocmeşte corect nota de plată prin sistemele de marcat ce le are la dispoziţie;
- încasează contravaloarea notei de plată prin mijloacele de plată agreate de lege, întocmeşte facturi când este cazul;
- participă la elaborarea planului de meniu făcând propuneri pentru diversificarea preparatelor.
Cerințe de ocupare a postului
studii şi experienţă profesională
- studii medii absolvite cu examen de bacalaureat;
- certificat de calificare profesională de ospătar (chelner);
- cunoștințe de operare pe calculator: Microsoft Office, Internet Explorer.
Competenţe comportamentale
- orientare către performanţă;
- comunicare eficientă;
- cooperare;
- integritate organizaţională;
- orientare către client.
Desfășurarea procesului de recrutare și selecție
Etape de selecție și probe aferente acestora:
- evaluarea cunoştinţelor de specialitate prin test practic și interviu profesional;
- evaluarea compatibilităţii cu postul prin interviu.
Important!
- data de susținere a evaluării cunoştinţelor de specialitate va fi stabilită de reprezentanții desemnați pentru selecția candidaților şi va fi comunicată prin e-mail candidaţilor.
- pentru testele profesionale scrise (dacă este cazul) susținute online este necesar accesul la Internet și la un computer/laptop cu MS Word și Excel instalate. Subiectele se primesc din partea Direcției resurse umane pe adresa de e-mail a candidatului, la data si ora stabilite pentru desfășurarea testului. Rezolvarea acestora se transmite către Direcția resurse umane prin utilizarea acelorași adrese de e-mail și cu respectarea termenului limită comunicat în mesajul prin care au fost transmise subiectele.
- pentru susținerea interviurilor aferente etapelor de selecție este necesar să dispuneți de un echipament funcțional specific desfășurării unei videoconferințe (respectiv computer/laptop/smartphone) care să permită folosirea unui microfon și a unei camere video; interviurile se vor desfășura prin intermediul aplicației gratuite Microsoft Teams și prin accesarea unui link transmis, în prealabil, de Direcția resurse umane.
TEMATICĂ ORIENTATIVĂ
- Statutul Băncii Naționale a României;
- Reguli de etică şi de tehnica servirii consumatorilor;
- Debarasarea meselor şi despărţirea de consumator;
- Aranjarea încăperii destinate restaurantelor;
- Igiena şi protecţia muncii în unităţile de alimentaţie;
- Reguli de igienă personală impuse în turism şi alimentaţie;
- Securitatea şi sănătatea în muncă – Obligaţiile lucrătorilor.
BIBLIOGRAFIE
- Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004);
- Manual pentru calificare: ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie - Cristian Dincă, ed. Didactică şi pedagogică, 2008;
- Tehnica servirii consumatorilor – manual pentru clasele XI-XII licee economice, administrative şi de servicii, anii I, II, III şcoli profesionale şi postliceale, profilul alimentaţie publică, Emilian Dobrescu şi Stere Stavrositu, ed. Didactică şi pedagogică, 2003;
- Legea nr. 319/2006 (actualizată) a securităţii şi sănătăţii în muncă.
Modalitatea de aplicare
În vederea depunerii candidaturii pentru un post vacant, candidaţii transmit următoarele documente:
- Formular de aplicare: pdf ;
- Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
- Copia actului de identitate.
Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:
- mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depășească 15 MB;
- expeditorul utilizează adresa de e-mail înscrisă în formularul de aplicare și nu folosește adrese de e-mail care sunt generate automat de aplicații sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer fișiere în care se anunță link-urile de descărcare a fișierelor). Documentele transmise prin transfer de fișiere online nu vor fi descărcate, iar aplicația nu va fi acceptată;
- nu se vor transmite atașamente cu extensiile .exe, .com sau .lnk;
- nu se vor transmite atașamente parolate;
- în subiectul sau corpul mesajelor nu se vor include link-uri către site-uri web.
Modalitatea corectă de aplicare implică:
- transmiterea aplicației pe adresa de e-mail HR.Recrutare@bnro.ro, cu respectarea regulilor de transmitere a documentelor prin e-mail;
- primirea aplicației pe adresa de e-mail HR.Recrutare@bnro.ro până la expirarea termenului limită de înscriere.
Important!
- aplicațiile care nu conțin documentele mai sus enumerate ori care nu sunt transmise în termenul menționat în prezentul anunț, nu sunt acceptate.
- niciun aplicant nu poate participa în acelaşi timp la 2 sau mai multe procese de recrutare organizate pentru ocuparea unor posturi vacante.
- primirea documentelor este comunicată fiecărui aplicant printr-un e-mail transmis de pe adresa HR.Recrutare@bnro.ro. Dacă această notificare nu este primită în cel mult 2 zile lucrătoare de la transmiterea aplicației, înseamnă că documentele nu au fost primite de Banca Națională a României. În această situație este necesar ca aplicantul să verifice dacă mesajul electronic prin care a trimis documentele a respectat regulile de transmitere a documentelor prin e-mail, menționate în prezentul anunț. Menționăm că primirea notificării nu implică automat înscrierea la procesul de recrutare.
Înscrierea candidatului
- aplicația și informațiile aferente acesteia sunt analizate de Banca Națională a României, prin prisma respectării condițiilor de ocupare a postului vacant, a documentelor și a termenului de transmitere.
- acceptarea sau, după caz, respingerea candidaturii se comunică fiecărui candidat prin e-mail, în maximum 2 zile lucrătoare de la finalul perioadei de depunere a candidaturilor.
Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina Procesul de recrutare şi selecţie în Banca Națională a României
Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa HR.Recrutare@bnro.ro.