Discurs cu ocazia prezentării proiectului Antreprenoriat de TOP, privind creșterea educației financiare a antreprenorilor din România

Eugen Nicolăescu, Viceguvernator BNR


Doamnelor și domnilor antreprenori,
Stimați colegi și parteneri din industria financiară și mediul academic,
Stimat auditoriu,

Bine ați venit la conferința de prezentare a proiectului Antreprenoriat de TOP, proiect ce are ca principal obiectiv creșterea educației financiare a antreprenorilor din România.

Anul trecut, Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială a elaborat o serie de recomandări privind creșterea sustenabilă a intermedierii financiare, o parte dintre acestea fiind asumate de Banca Națională a României, dar Banca Națională a României nu este singură în acest demers.

Grupul de lucru din care colegii noștri au făcut parte a cuprins peste 50 de specialiști ai sistemului financiar.

Așadar, asumarea a fost comună.

De aceea mulțumesc tuturor partenerilor noștri care s-au alăturat Băncii Naționale în această inițiativă importantă pentru economia și sistemul financiar al României, proiectul nostru fiind foarte ambițios, recunosc.

Însă, la fel am toată încrederea că vom reuși dacă vom colabora și acționa împreună.

Creșterea educației economice și financiare este un interes național comun al autorităților publice, organizațiilor, mediului privat și al populației, fiind astfel primordială coordonarea tuturor părților interesate.

De asemenea este necesară conștientizarea vulnerabilităților pentru a le putea, pe de o parte preveni cu viitoare măsuri, iar pe de altă parte, interveni și corecta sau îmbunătăți anumite comportamente.

Economiștii studiază fenomenul antreprenoriatului de peste un secol, arătând că marile îmbunătățiri la nivelul societății sunt datorate spiritului creator, curajului și flerului antreprenorilor.

De altfel, în țările cu tradiție in economia de piață, tinerii sunt familiarizați încă din primii ani de școală cu elementele de bază în domeniul financiar, un rol important în acest demers fiind deținut deopotrivă de familie, instituții de învățământ, societate și mediul de afaceri.

Antreprenorii sunt cei care pot planifica astăzi ziua de mâine, dar care au și puterea să o construiască.

Talentul și imaginația antreprenorilor români au fost de nenumărate ori confirmate de poveștile de succes care au surprins atât piețele interne, cât și pe cele externe.

Avem bucuria de a avea invitați astăzi mulți antreprenori care sunt în TOP-ul celor mai buni întreprinzători, alături de investitori mici și mijlocii cu reușite în afacerile lor.

Analizele realizate de BNR arată că, pe lângă asemenea exemple de urmat, există oportunitatea de a îmbunătăți educația financiară a antreprenorilor și de a promova companiile cu capital autohton care s-au dovedit competitive.

Mai mult, două dintre vulnerabilitățile structurale cu care se confruntă stabilitatea financiară din România – gradul foarte scăzut de intermediere financiară și nivelul necorespunzător al sănătății financiare a firmelor – pot fi asociate, într-o bună măsură, nivelului modest de educație financiară a antreprenorilor.

Sondajele recente ale OCDE privind alfabetizarea financiară a întreprinderilor mici și mijlocii arată că, deși ne plasăm în multe privințe peste media statelor din regiune, nivelul educației financiare din țara noastră rămâne scăzut față de nivelul european.

În acest context, unul dintre marile dezavantaje pentru antreprenorii români este că nu au la îndemână cunoștințe și/sau informații esențiale cu privire la instrumentele și soluțiile care le pot face afacerile mai eficiente, inovative, mai ușor adaptabile.

Într-un cadru concurențial atât de intens precum cel din prezent, astfel de elemente pot face diferența între menținerea unei firme pe piață și dispariția acesteia, între continuarea activității la un nivel de subzistență și dezvoltarea sustenabilă, inclusiv prin extinderea pe piețe regionale și internaționale.

Stimat auditoriu,

Proiectul nostru propune dezvoltarea educației economice și financiare a antreprenorilor, într-o manieră coerentă cu abordarea Uniunii Europene si a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), aderarea la OCDE fiind unul dintre obiectivele strategice ale României, iar procesul aderării presupune și consolidarea educației financiare a antreprenorilor.

Proiectul Antreprenoriat de TOP este gândit și va fi derulat pe patru direcții:

  1. prima direcție o reprezintă creșterea alfabetizării financiare a firmelor, prin dezvoltarea cunoștințelor financiare, îmbunătățirea comportamentului financiar, dar și prin ameliorarea atitudinii financiare. Conform sondajului OCDE derulat în anul 2022, în România, numai 59 % dintre firmele analizate au declarat că au încredere să apeleze la bănci sau alte instituții similare pentru a obține finanțare;
  2. cea de-a doua direcție pune accent pe creșterea incluziunii financiare în rândul companiilor;
  3. cea de-a treia direcție se referă la utilizarea mai amplă a produselor și serviciilor financiare; iar
  4. cea de-a patra direcție vizează îmbunătățirea nivelului de digitalizare a activităților financiare și de afaceri.

În vederea atingerii obiectivelor de mai sus, proiectul, pe care-l prezentăm astăzi, își propune șapte măsuri de acțiune care vor fi detaliate pe parcursul evenimentului.

Voi trece în revistă sumar aceste măsuri, urmărind ca în cadrul conferinței să capete și mai multă consistență, mai ales o abordare pragmatică, astfel:

  1. Prima măsură se referă la stabilirea nivelului educației financiare a antreprenorilor din România, pentru a putea monitoriza evoluțiile legate de proiectul nostru.
    Metodologia de cuantificare este aliniată standardelor internaționale, astfel că reperele ne asigură comparabilitatea cu demersurile similare din alte țări.
    Un prim pas foarte important a fost deja făcut, Banca Națională a României derulând un sondaj la nivel național, reprezentativ, inclusiv după dimensiunea firmelor și sectorul lor de activitate.
    Rezultatele au fost publicate în luna iunie 2023 pe site-ul BNR1.
    Acesta este reperul de la care plecăm, iar detalii succinte despre rezultatele sondajului vor fi prezentate în timpul conferinței.
  2. Prin cea de-a doua măsură ne propunem identificarea unui model de succes al firmelor din România, precum și popularizarea acestuia. Scopul măsurii este de a selecta indicatori de stabilitate care pot fi relevanți în luarea deciziilor financiare ale antreprenorilor, atât în perioadele de creștere economică, cât și atunci când evoluțiile devin mai puțin favorabile.
    Rezultatele preliminare privind modelul firmei de succes din România vor fi prezentate succint în cadrul conferinței noastre.
  3. Prin intermediul celei de-a treia măsuri propunem promovarea unor lecții cheie pentru un bun management financiar.
    Legat de măsura prezentată în aceste rânduri, colegii din sectorul bancar vor analiza principalele probleme cu care firmele se confruntă în procesul de accesare a serviciilor și produselor financiar-bancare și vor căuta soluții pentru diminuarea respectivelor probleme.
    Profit de această ocazie pentru a mulțumi partenerilor din mediul academic pentru efortul pe care urmează a-l depune în vederea sintetizării și promovării celor mai bune practici existente în prezent, din perspectivă academică, în vederea gestionării financiare a firmelor.
    De asemenea, mulțumesc și sectorului bancar și al societăților financiare nebancare care s-au arătat foarte deschise în a se implica cu resurse considerabile în acest demers.
  4. Cea de-a patra măsură are la bază recalibrarea programului BNR EconomicHub, pe a cărui experiență și infrastructură dorim să clădim mai departe și să întreținem un dialog cu antreprenorii din țară, cu ajutorul Camerelor de Comerț și Industrie județene și a altor autorități, entități, organizații de profil interesate în a deveni partenerii noștri în acest demers.
    Conferințele, seminarele, workshopurile pe care ne propunem să le organizăm începând chiar cu data de 1 noiembrie, vor avea o tematică adaptată pentru a furniza informațiile necesare în vederea creșterii educației economice și financiare a antreprenorilor, a sporirii sustenabile a incluziunii financiare, dar și a promovării unui management al riscului adecvat.
    Ne-am bucura dacă vor răspunde invitației noastre și antreprenori de top care să aducă în fața publicului povestea reușitei lor.
  5. Disparitățile la nivel regional rămân o provocare importantă a sectorului financiar din România, dar și a economiei în ansamblu, iar acestea se manifestă și printr-un nivel scăzut al intermedierii financiare.
    În acest context următoarea măsură – cea de-a cincea –are rolul de a găsi soluții adecvate pentru a îmbunătăți gradul de incluziune financiară, prin facilitarea accesului la oferta de servicii și produse bancare adaptate necesităților, în special în regiunile deficitare din acest punct de vedere.
  6. Digitalizarea reprezintă o oportunitate importantă pentru firmele românești pentru a își dezvolta și eficientiza activitatea.
    Observând experiențele unor țări europene, avem în vedere realizarea unor soluții digitale care să facă disponibilă informația pentru antreprenori, într-o manieră rapidă și facilă, soluții ce vor face parte din cea de-a șasea măsură.
    În acest sens, BNR va coordona construirea unui portal național împreună cu partenerii din industria financiară.
    Acest portal va conține date și informații cu titlu gratuit și va avea secțiuni multiple: soluții de finanțare oferite de bănci, IFN-uri, soluții alternative; resurse informaționale pentru antreprenori; instrumente și soluții pentru digitalizarea activității financiare a companiei și familiarizarea cu instrumente oferite de FinTech; fonduri nerambursabile – europene sau care pot fi accesate prin programe guvernamentale; servicii specifice pentru sprijinirea startup-urilor; consultanță juridică, legislativă și contabilă, aspecte privind disciplina financiară; sfaturi utile, estimând că va fi funcțional în prima jumătate a anului viitor.
  7. Nu în ultimul rând, aș dori să subliniez și importanța unei pregătiri mai bune a personalului din bănci, element care face obiectul celei de-a șaptea măsuri.
    Conform unui studiu al băncii centrale, instituțiile de credit cu un nivel mai înalt al pregătirii personalului bancar s-au dovedit pe termen mediu și lung a fi mai eficiente și profitabile, portofoliile acestora înregistrând niveluri mai scăzute ale ratei creditelor neperformante.

Am încredere că acest proiect va reprezenta un pas important în procesul de creștere a educației financiare a antreprenorilor, având în vedere partenerii care ni s-au alăturat și pe care îi menționez recunoscător, din nou: mediul de business și asociațiile economice reprezentative, mediul academic, ministerele de resort și sectorul bancar, alături de alte asociații din sistemul financiar, cărora încă o dată, în numele Băncii Naționale a României, le mulțumesc!

În final, doresc să lansez invitația de a face parte din acest nou proiect către toate instituțiile, autoritățile, mediul privat care pot sprijini în orice măsură demersul nostru, obiectivul comun fiind îmbunătățirea și creșterea educației României antreprenoriale.

În urma dezbaterilor din cadrul conferinței se pot desprinde idei, propuneri, acțiuni care sa îmbunătățească proiectul și pe care să-l facă mai prietenos și mai eficient.

Angajamentul pe care Banca Națională a României și-l ia astăzi, prin coordonarea acestui proiect, este de a asigura principiile unui management sănătos: mesaj clar și util, prin accesibilitatea informațiilor pe care le vom transmite publicului nostru, incluziune, continuitate și nu în ultimul rând evaluare și ajustare continuă.

Închei prin a vă ura succes în dezbaterile de astăzi.

În continuare îi invităm să ia cuvântul pe:

  • domnul Lucian-Ioan Rus, Secretar de Stat la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
  • domnul Florin Jianu, Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România
  • domnul Bogdan Neacșu, Președintele Asociației Române a Băncilor,

iar apoi vă invit să ascultăm mesajele partenerilor noștri din mediul academic.

1Secțiunea B din cadrul Sondaj privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare din România, disponibil aici.