Agenția Gorj a BNR

Scurtă prezentare a patrimoniului istoric și imobiliar


Banca Națională a României a ajuns, în scurt timp de la înființarea ei, o instituție fundamentală, caracterizându-se prin credibilitate și profitabilitate. După ce în luna martie a anului 1881, primele patru sucursale ale ei (Iași, Galați, Brăila, Craiova) au început să funcționeze, BNR a început să-și extindă rețeaua de sucursale și agenții în orașele țării în care viața economică prinsese aripi.


Încă de la început, Banca Naţională a României a avut rolul determinant în consolidarea circulaţiei bănești şi întărirea finanţelor publice: piața era alimentată ritmic cu moneda națională, iar biletele de hârtie (bancnotele) deveneau din ce în ce mai apreciate şi căutate de public. Un rol esențial din acest punct de vedere l-au avut unitățile teritoriale ale băncii.


La sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezentanții Băncii Naționale a României ajungeau pe meleaguri gorjene, poposind în orașul de pe Jiu în anul 1898 în căutarea unui sediu adecvat în care să-și poată desfășura activitatea viitoarea agenție. Se pare că acțiunea de căutare a unui imobil pentru sediul agenției BNR de la Târgu Jiu a fost întreprinsă de însuși Eugeniu Carada, oltean de origine, care a mai vizitat urbea de pe Jiu în câteva rânduri la începutul secolului trecut.

Astfel, Agenția de la Târgu Jiu, înființată prin decizia din 22 mai 1898 a Consiliului General al Băncii Naționale, condus de guvernatorul Anton Carp, își începea activitatea în luna aprilie 1899, după numirea conducerii, respectiv a lui Dumitru I. Dumitriu în funcția de agent (director) și a lui Gr. Bălănescu în cea de contabil.


Sediul actual al Agenției Gorj a devenit proprietatea Băncii Naționale la sfârșitul anului 1901, când guvernatorul Mihail Sutzu îl împuternicește pe Dumitru Dimitriu să cumpere, în numele Băncii Naționale, de la fostul prefect de Gorj (1888 - 1899), Ion Carabatescu, imobilul actual, împreună cu terenul reprezentând curtea și anexele în care locuiau servitorii. Agenția Gorj este una dintre agențiile BNR care își desfășoară activitatea de peste 120 ani, fără întrerupere, în același sediu. Clădirea a fost construită în 1896 și este inventariată ca făcând parte din patrimoniul cultural național, fiind considerată și astăzi printre cele mai frumoase construcții din Târgu Jiu. De o concepție aparte, clădirea impune prin dimensiuni și frumusețe.


Între anii 1996 – 1998, în spatele acestei clădiri, s-a ridicat un nou sediu, modern, însă care păstrează unele elemente caracteristice vechii arhitecturi.

Timp de un an de zile, între iunie 2012 și iunie 2013, sediul vechi al agenției a trecut printr-un proces de restaurare și realocare a spațiului, care i-a redat clădirii strălucirea de altădată. Un exemplu elocvent este holul ghișeelor, care a fost transformat în actuala sală de conferințe, unde sunt păstrate (la fel ca în alte încăperi, de altfel) elemente decorative originale, precum: capiteluri minuțios realizate, sobe de faianță fină, decorații în ipsos etc.


Un moment cheie, poate cel mai important din istoria Agenției Gorj, este implicarea ei în transportul și ascunderea Tezaurului BNR în peștera mănăstirii Tismana în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

Astăzi, Agenția Gorj desfășoară activități de raportări statistice, sondaje de conjuctură și comunicare, activități de administrare resurse, fiind implicată activ și în derularea proiectelor educaționale inițiate de Banca Națională a României.