Expoziția numismatică este organizată în două mari teme: Istoria circulației monetare în România și Istoria leului, reconstituind istoria națională din perspectiva circulației monetare.

Detaliu vitrină Istoria circulaţiei monetare în România

Organizarea spațială asigură o autonomie relativă a celor două secțiuni, permiţând realizarea unor variante de circuit muzeal, impuse de arhitectura clădirii și derivată din tematica expunerilor.

Istoria circulaţiei monetare în România, organizată cronologic în zece vitrine cu plan dublu de expunere, este amplasată în cele două nave laterale ale Sălii de Marmură, reunind o gamă foarte variată de tipuri monetare reprezentative pentru istoria naţională şi universală, din antichitate şi până în secolul al XIX-lea.

Casele de bani încastrate în pilaştrii sălii sunt surpriza neaşteptată pentru vizitator, imposibil de identificat în alte muzee din ţară. Utilizarea acestora ca vitrine aduce un plus de originalitate şi valoare amenajării muzeale și contribuie la redarea unor momente ale istoriei activității bancare româneşti.

Expoziţia debutează în prezentare cu monedele Histriei, oraşul de pe ţărmul vestic al Mării Negre care emite, începând cu anul 480 î.Chr., didrahme din argint, primele monede bătute pe teritoriul actual al României.

Didrahmă, Histria

Pe lângă acestea, sunt expuse şi monede divizionare: oboli, hemioboli, trihemioboli. Expunerea continuă cu monedele celorlalte cetăţi de pe litoralul dobrogean, Callatis şi Tomis, exemplare interesante ale acestor emisiuni fiind dezvăluite vizitatorului.

Dintre monedele greceşti, sunt expuse, printre altele, emisiunile oraşelor Thassos, Dyrrhachium, Apollonia. Odată cu creşterea influenţei politice a regilor macedoneni în zona bazinului Dunării Inferioare, în aceste teritorii pătrund şi monedele lor. Este vorba în special de stateri din aur, tetradrahme din argint şi monede din bronz emise de Filip II şi Alexandru cel Mare.

Moneda romană, şi în special denarul din argint, îşi face simţită prezenţa în nordul Dunării începând cu secolele II-I î.Chr., odată cu creşterea influenţei Romei în regiunea Balcanilor. Ea înlocuieşte treptat din circulaţie moneda de tip greco-macedonean, după cucerirea Daciei istoria monetară a regiunilor nord-dunărene devenind sinonimă cu istoria monedei romane. Procesul pătrunderii monedei imperiale romane în Dacia a continuat şi după retragerea administraţiei romane din Dacia (aprox. 275 d.Chr.). Au fost selecţionate cu prioritate monede emise de împăraţii care au avut intervenţii importante în destinele provinciei Dacia. Vizitatorii vor putea admira monede emise pentru provincia Dacia de Filip Arabul și diverse tipuri monetare emise de Traian, Hadrian, Antoninus Pius sau Septimius Severus. Din punct de vedere tipologic, pe lângă monedele de argint (cele mai numeroase) sunt expuse valoroase monede de aur (aurei) şi de bronz (sesterţi, dupondii, ași, quadranși).

Stater tip koson, Dacia

Dintre monedele dacice, cea mai cunoscută este cu siguranță staterul de tip Koson. În expoziția Muzeului BNR, sunt prezentate și variante de kosoni din argint.

Monedele bizantine circulă începând cu reforma monetară a lui Anastasius, din anul 498, care a încercat să dea valoare stabilă monedei de bronz numită follis. Ele au avut o largă răspândire pe teritoriul românesc până în secolul al XV-lea.

Hemifolis, Justinian I

Cea de-a doua parte a Istoriei circulaţiei monetare în România este dedicată monedelor medievale și moderne, începând cu secolul al XIV-lea și până în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiecare etapă importantă fiind reflectată de piesele expuse.

Primele monede ale Ţării Româneşti sunt ducaţii şi banii lui Vladislav I Vlaicu (1364-1377).

Ducat Ţara Românească, Mircea cel Bătrân

Monetăria Ţării Româneşti a atins apogeul sub Mircea cel Bătrân şi a încetat aproape în totalitate la sfârşitul secolului al XV-lea, din cauza creşterii puterii politice şi economice a Imperiului Otoman în regiune.

De atunci, încercări sporadice de a emite monedă mai au Mihnea III (în anul 1658) şi Constantin Brâncoveanu, care comandă o serie de monede-medalii din aur şi argint, cu ocazia celebrării a 25 de ani de domnie.

Sistemul monetar moldovenesc datează din timpul lui Petru I Muşat (1375-1391), fiind alcătuit din groşi şi jumătăţi de gros din argint, la care se adaugă ulterior şi dubli groşi. Monetăria moldovenească funcționează o perioadă mai îndelungată. Una dintre piesele valoroase din această vitrină este acceaua lui Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574), o monedă mare din bronz, considerată prima emisiune cu legendă în limba română.

Gros Moldova, Petru I Mușat

Circulaţia monetară din Transilvania a reflectat evoluția statutului pe care l-a avut provincia de-a lungul timpului: parte a Regatului Maghiar, principat autonom sub suzeranitate otomană şi, ulterior, habsburgică. Așadar, cât s-au aflat sub suzeranitate turcească, principii transilvăneni au emis monedă în nume propriu, de preferinţă monede cu valoare ridicată: ducați și multipli din aur, taleri din argint, dubli taleri. După ce Transilvania a intrat sub stăpânire habsburgică, în monetăriile de aici au fost emise monede în sistem austriac sau maghiar.

Taler-leu, Ţările de Jos, 1633

Paralel cu monedele proprii sau în lipsa acestora, în Ţara Românească şi Moldova pătrund masiv monedele altor state. Începând cu secolul al XV-lea sunt folosiţi în mod frecvent asprii otomani, alături de ţechinul veneţian şi florinul maghiar.

Începând cu ultimele două decenii ale secolului al XVI-lea, economia monetară a Ţărilor Române este dominată de diversele nominaluri de argint, dintre care se remarcă talerul-leu, emis de Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos. La sfârşitul secolului al XVII-lea, circulaţia talerilor-leu a scăzut mult, piaţa monetară din Ţările Române fiind deschisă către o multitudine de monede emise în întreaga Europă și Imperiul Otoman.