Comunicat de presă


Rezervele internaţionale – noiembrie 2014

02.12.2014

La 30 noiembrie 2014, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 31 467 milioane euro, faţă de 32 214 milioane euro la 31 octombrie 2014.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 1 142 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.
  • Ieşiri de 1 889 milioane euro, reprezentând impactul intrării în vigoare a deciziei de reducere a ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută de la 16 la sută la 14 la sută începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie – 23 decembrie 2014, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital şi dobândă din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional pentru care România a rambursat circa 326 milioane echivalent euro.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3 171 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2014 au fost de 34 638 milioane euro, faţă de 35 327 milioane euro la 31 octombrie 2014.

În cursul anului 2014, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) s-au situat între un maxim de 35 983 milioane euro în luna ianuarie şi un minim de 33 752 milioane euro în luna mai; Rezervele valutare s-au situat între un maxim de 32 913 milioane euro în luna ianuarie şi un minim de 30 681 milioane euro în luna mai.

Plăţile scadente în luna decembrie 2014 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 244 milioane euro.