Comunicat de presă


Comunicat de presă privind semnarea unui protocol de colaborare în domeniul educaţiei financiare între BNR şi MECTS

27.03.2012

Astăzi, 27 martie 2012, la sediul Băncii Naţionale a României, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Cătălin Ovidiu Baba, au semnat un protocol de cooperare între BNR şi MECTS. Acesta prevede consolidarea şi dezvoltarea educaţiei financiare la nivelul învăţământului preuniversitar liceal, prin intermediul unor proiecte iniţiate de către Banca Naţională a României.

Protocolul semnat astăzi urmează modelul altor bănci centrale europene care desfăşoară activităţi de educaţie financiară, asigurând totodată continuitatea proiectului pilot Să vorbim despre bani şi bănci, lansat de BNR în 2011 şi dedicat elevilor de liceu, cu precădere din clasele a XI-a şi a XII‑a.

Se prevede, de asemenea, extinderea activităţilor proiectului şi pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial. Aceştia vor beneficia de vizite tematice la Muzeul BNR şi la Monetăria Statului, cu ocazia demarării structurii Şcoala altfel al MECTS.

Protocolul de cooperare, încheiat pe o durată de 4 ani, are rolul de a pune bazele unui proiect naţional de educare financiar-bancară a tinerilor.

Foto eveniment