Comunicat de presă


Rezervele internaţionale - noiembrie 2010

02.12.2010

La 30 noiembrie 2010, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32 800 milioane euro, faţă de 32 309 milioane euro la 31 octombrie 2010.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 2 615 milioane euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv cu sumele provenind din emisiunea de obligaţiuni de stat în valută de pe piaţa internă), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.
  • Ieşiri de 2 124 milioane euro, reprezentând plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice interne şi externe directe şi garantate de stat (inclusiv cu sumele reprezentând rambursarea emisiunii de obligaţiuni de stat în valută de pe piaţa internă), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3 522 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2010 au fost de 36 322 milioane euro, faţă de 35 532 milioane euro la 31 octombrie 2010.

Plăţile scadente în luna decembrie 2010 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 92,68 milioane euro.