Comunicat de presă


Comunicat de presă privind reuniunea Forumului naţional SEPA

28.04.2010

 

Miercuri, 28 aprilie 2010 a avut loc la sediul Băncii Naţionale a României prima reuniune a Forumului naţional SEPA, eveniment organizat de banca centrală şi Asociaţia Română a Băncilor, la care au participat 150 de invitaţi din sectorul financiar-bancar şi mediul de afaceri din România.

Forumul naţional SEPA este un organism consultativ, format din reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale, precum şi ai sectorului bancar naţional, creat în scopul susţinerii procesului de implementare a Zonei Unice de Plăţi în Euro (SEPA) în România.

Cu ocazia reuniunii, care a fost prezidată de dl Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR şi dl Radu Graţian Gheţea, preşedinte al ARB, a fost prezentat proiectul SEPA, avantajele oferite utilizatorilor de servicii de plăţi, precum şi stadiul implementării acestui proiect la nivel european şi naţional.

SEPA, concept dezvoltat de Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană, reprezintă o zonă a monedei euro în care toate plăţile, inclusiv plăţile transfrontaliere, sunt tratate ca plăţi naţionale, fără actuala diferenţiere între plăţi naţionale şi plăţi transfrontaliere. Zona unică urmează a se realiza prin dezvoltarea unor instrumente de plată, standarde, proceduri şi infrastructuri comune. (detalii pe www.bnr.ro şi www.arb.ro)