Comunicat de presă


Emisiune numismatică - monedă din argint dedicată aniversării a 10 ani de la înfiinţarea Uniunii Economice şi Monetare Europene şi lansarea monedei unice - Euro

16.01.2009

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 16 ianuarie 2009, o monedă din argint dedicată aniversării a 10 ani de la înfiinţarea Uniunii Economice şi Monetare Europene şi lansarea monedei unice - Euro.

Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:

  • valoare nominală: 10 LEI;
  • material: argint 999/1000;
  • greutate: 31,103 grame;
  • formă: rotundă;
  • diametru: 37 mm;
  • calitate: proof;
  • margine: zimţată;

Aversul prezintă pe o bandă mată, harta Uniunii Europene pe care sunt evidenţiate diferit statele membre ale zonei euro, stema României şi inscripţia "ROMANIA", în partea superioară, inscripţia circulară "UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA"; dedesubt, valoarea nominală a monedei - 10 LEI.

Reversul prezintă pe o bandă mată, în conturul neregulat al unei monede antice, o alegorie a evoluţiei comerţului de la troc la euro, deasupra, inscripţia circulară "10 ANI - UEM, dedesubt, anii 1999 - 2009.

Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limba română, engleză şi franceză.

Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi Casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR.

Tirajul emisiunii este de 1000 de exemplare.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din argint, din emisiunea dedicată aniversării a 10 ani de la înfiinţarea Uniunii Economice şi Monetare Europene şi lansarea monedei unice - Euro, se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.