Comunicat de presă


Emisiune numismatică - o monedă din aur dedicată Tezaurului de la Hinova, în ciclul "Istoria aurului"

22.12.2008


În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 24 decembrie 2008, în ciclul "Istoria aurului", o monedă din aur dedicată Tezaurului de la Hinova.

Caracteristicile monedei din aur sunt următoarele:

  • valoare nominală:        10 LEI ;
  • material:                      aur;
  • titlu:                            999‰
  • greutate:                      1,224 g;
  • diametru:                    13,92 mm;
  • cant:                            zimţat;
  • calitate:                       proof

 

Aversul prezintă în partea superioară, de la stânga la dreapta, valoarea nominală - 10 LEI, stema României şi inscripţia "ROMANIA", despărţite de un şir vertical de piese de colier bipiramidale de tipul celor găsite în tezaurul de la Hinova; dedesubt, două şiruri orizontale de piese de colier bipiramidale şi anul de emisiune - 2008.

Reversul   prezintă în partea superioară, de la stânga la dreapta, un şir vertical de 4 piese de colier de tip clopo ţel , inscripţia "TEZAURUL" scrisă de jos în sus, un şir vertical de trei piese de colier bipiramidale, inscripţia orizontală pe două rânduri "DE LA HINOVA" şi manşonul deschis de formă cilindrică - piesa cea mai importantă a tezaurului de la Hinova; dedesubt, două şiruri orizontale de piese de colier bipiramidale.

Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de  broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limba română, engleză şi franceză.

Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi Casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR.

Tirajul emisiunii este de 500 de exemplare.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din aur, din ciclul "Istoria aurului - Tezaurul de la Hinova ", se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.