BNR CENTRALĂ


organizează concurs pentru ocuparea unui post de
consilier juridic,
cu contract de muncă pe durată nedeterminată,
la Direcţia plăţi, Serviciul administrare ReGIS

Termen limită pentru înscriere: 12 decembrie 2014

Data publicării: 14 noiembrie 2014



Atribuţiile principale ale postului

  • asigură elaborarea şi redactarea corectă din punct de vedere juridic a contractelor aferente activităţii Direcţiei plăţi, precum şi a regulilor de sistem aferente sistemelor de plăţi şi de decontare administrate de Banca Naţională a României;
  • asigură redactarea corectă din punct de vedere juridic şi fundamentarea legală a proiectelor de reglementări şi acte normative în elaborarea cărora este implicată Direcţia plăţi, precum şi a observaţiilor la proiectele de reglementări şi acte normative provenite de la alte direcţii sau instituţii;
  • asigură elaborarea, redactarea corectă şi fundamentarea din punct de vedere juridic a observaţiilor direcţiei la reglementările, proiectele de reglementări şi de avize ale Băncii Centrale Europene privind proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene şi de acte normative din statele membre ale Uniunii Europene;
  • asigură consultanţa juridică necesară înţelegerii şi aplicării dispoziţiilor legale şi clauzelor contractuale cu aplicabilitate în domeniul de activitate al Direcţiei plăţi;
  • urmăreşte evoluţia cadrului legislativ şi de reglementare şi evaluează implicaţiile asupra activităţii Direcţiei plăţi, informând permanent în acest sens conducerea direcţiei.

Studii şi experienţă

  • studii superioare absolvite cu examen de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice (media aritmetică a mediei obţinute la licenţă şi media anilor de studii este de minimum 8.00);
  • studii de master absolvite cu examen de disertaţie în domeniul juridic, constituie un avantaj;
  • vechime în profesii juridice de minimum 3 ani de zile;
  • experienţă în domeniul financiar-bancar, constituie un avantaj;
  • cunoaşterea limbii engleze;
  • cunoştinţe în domeniul utilizării computer-ului (pachetul Microsoft Office şi Internet).

Competenţe comportamentale

  • orientare către performanţă;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizaţională;
  • gândire operațională.

Alte condiţii de înscriere la concurs

  • postul pentru care optează să nu fie într-o structură organizatorică în care soţul/soţia, părinţii, copiii, fraţii/surorile candidatului să fie salariaţi sau să nu fie într-o relaţie ierarhică şi/sau funcţională cu postul ocupat de soţul/soţia, părinţii, copiii, fraţii/surorile candidatului. Relaţia dintre posturi este analizată de către Direcţia Resurse Umane care aprobă participarea candidatului la concurs;
  • să nu fi participat în ultimii doi ani anterior datei de desfăşurare a concursului la mai mult de trei concursuri în Banca Naţională a României, centrală plus sucursale regionale şi agenţii, pe un post care presupune aceeaşi activitate.

Documentele necesare înscrierii se transmit pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro până la data de 12 decembrie 2014 (inclusiv), ora 1200.

Precizăm că niciun candidat nu poate fi înscris în acelaşi timp la 2 sau mai multe concursuri organizate de BNR.

Candidaţii vor transmite următoarele documente:

  • Chestionar tip: formular editabil ;
  • 1 fotografie tip paşaport (se ataşează la Chestionar);
  • Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
  • copii ale diplomelor solicitate şi copia foii matricole a anilor de studii sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
  • alte documente/atestate/avize care dovedesc îndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs, dacă este cazul;
  • carte de muncă şi/sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale;
  • carte de identitate;
  • certificatul de căsătorie, dacă este cazul;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare postului scos la concurs.

Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină înscrierea implicită la concurs.

Confirmarea înscrierii la concurs în urma verificării îndeplinirii condiţiilor solicitate se face exclusiv prin transmiterea de către Direcţia Resurse Umane a unui e-mail în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.

Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:

  • mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depăşească 18 MB;
  • vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicaţii sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer fişiere în care se anunţă link-urile de descărcare a fişierelor);
  • nu se vor transmite ataşamente cu extensiile .exe, .com sau .lnk;
  • nu se vor transmite ataşamente parolate;
  • în subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
  • documentele transmise prin transfer de fişiere online nu vor fi descărcate.

Procedura de desfăşurare

În data de 19 decembrie 2014 candidaţii vor fi contactaţi (prin e-mail), pentru a primi detalii legate de desfăşurarea primei probe de concurs.

Concursul se va desfăşura începând cu data de 6 ianuarie 2015 şi va avea următoarele probe, cu respectarea secvenţialităţii de mai jos:

  1. test profesional;
  2. evaluarea compatibilității cu postul, prin testare psihometrică și interviu;
  3. interviu profesional.

I. Testul profesional se desfăşoară prin susţinerea unui test de specialitate, în formă scrisă, prin care se va realiza verificarea cunoştinţelor de specialitate (60% din notă), a cunoştinţelor de limbă engleză (30% din notă), precum şi a cunoştinţelor de informatică (10% din notă).

Nota minimă de promovare este 7,00.

Candidaţii care nu se vor afla în sală în momentul înmânării subiectelor pierd dreptul de a mai susţine testul profesional scris. Orice fraudă sau tentativă de fraudă dovedită se sancţionează cu eliminarea din concurs.

II. Evaluarea compatibilității cu postul, prin testare psihometrică și interviu

   a) Evaluarea profilului psihologic se realizează prin intermediul unor instrumente psihometrice şi are în vedere testarea candidaţilor prin prisma cerinţelor psiho-comportamentale specifice postului şi a competenţelor asociate profilului postului.

   b) Interviu susţinut cu reprezentanţii Direcţiei Resurse Umane, care urmăreşte:

  • confirmarea profilului psihologic și compatibilitatea acestuia cu postul;
  • identificarea nivelului competenţelor asociate profilului postului;
  • motivaţia şi valorile candidatului;
  • percepţia candidatului cu privire la activitatea pe care o va desfăşura.

Proba se apreciază cu calificativul admis/respins.

III. Interviul profesional: Comisia de examinare va evalua modul în care candidatul răspunde unor criterii referitoare la cunoştinţe de specialitate şi capacitatea de analiză şi sinteză a candidatului.

Nota minimă de promovare este 7,00.

Rezultatul final al concursului constă în media aritmetică a notelor obţinute la testul profesional şi la interviul profesional.

Datele de susţinere a probelor de concurs vor fi stabilite de comisia de examinare şi vor fi comunicate prin e-mail candidaţilor.

Rezultatele se transmit prin e-mail, termenul de depunere a contestaţiei pentru proba scrisă fiind calculat de la ora şi data primirii e-mail-ului de comunicare a rezultatului.

Contestaţii

Candidaţii pot depune contestaţie, transmisă prin e-mail pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro, în termen de 24 de ore de la data comunicării rezultatului testului profesional (indiferent de modalitatea prin care au fost informaţi de rezultat).

Candidaţii pot contesta numai rezultatul propriei lucrări scrise, comparaţia cu lucrările altor candidaţi nefiind luată în considerare.

Termenul de soluţionare a contestaţiei este de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei.

Rezultatele obţinute la interviul de selecţie şi la interviul profesional nu pot fi contestate.

Relaţii suplimentare la tel. 021/313.04.10 int. 2535, 2562, 2527 şi 2521.


TEMATICA

  1. Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României;
  2. Rolul Băncii Naţionale a României în domeniul sistemelor de plăți și sistemelor de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare.
  3. Sisteme de plăți și sisteme de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare utilizate la nivelul Uniunii Europene. Categorii, concepte specifice utilizate, regim juridic, acte legislative ale Uniunii Europene incidente.
  4. Sisteme de plăți și sisteme de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare administrate de Banca Națională a României. Categorii, concepte specifice utilizate, regim juridic, legislația bancară incidentă.
  5. Instrumentele financiare înregistrate în sistemul de depozitare și decontare administrat de Banca Națională a României. Noțiune, categorii, regim juridic.
  6. Categorii de contracte utilizate în sistemele de plăți și sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare administrate de Banca Națională a României. Dispozițiile noului cod civil incidente. Norme speciale cuprinse în legislația bancară secundară.
  7. Garanții financiare utilizate în sistemele de plăți și sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare administrate de Banca Națională a României. Regim juridic.
  8. Legea aplicabilă contractelor cu element de extraneitate, potrivit dreptului internațional privat român.

BIBLIOGRAFIA

  1. Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004);
  2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1027 din 27.12.2006), aprobată de Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28.06.2004), cu modificările și completările ulterioare;
  4. Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30.01.2004), aprobată cu modificări si completări de Legea nr. 222/2004, cu modificările șI completările ulterioare;
  5. Directiva nr. 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare;
  6. Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 iunie 2002 privind contractele de garanţie financiară;
  7. Directiva 2009/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 mai 2009 de modificare a Directivei 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare şi a Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanţie financiară în ceea ce priveşte sistemele legate şi creanţele private;
  8. Noul cod civil;
  9. Regulile de sistem ale sistemului ReGIS;
  10. Regulile de sistem ale sistemului SaFIR;
  11. Ordinul BNR nr. 17/2012 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 28.12.2012), cu modificările şi completările ulterioare;
  12. Ordinul Guvernatorului BNR nr. 637 din 15/06/2011 pentru desemnarea sistemelor care intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 24.06.2011);
  13. Regulamentul BNR nr. 16/2011 privind procedura de administrare a riscului de decontare şi facilităţile acordate de Banca Naţională a României în scopul fluidizării decontării în sistemul ReGIS (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 3.11.2011);
  14. The Payment System. Payments, securities and derivatives, and the role of the Eurosystem (European Central Bank, 2010): http://www.ecb.eu/pub/pdf/other/paymentsystem201009en.pdf;
  15. Pagina web a BNR: http://www.bnr.ro;
  16. Pagina web a Băncii Centrale Europene: http://www.ecb.eu;
  17. Pagina web a Comisiei Europene privind problematica infrastructurilor pieței financiare: http://ec.europa.eu/internal_market/financial-markets/index_en.htm.