BNR CENTRALĂ


organizează concurs pentru ocuparea unui post de
referent de specialitate,
cu contract de muncă pe durată nedeterminată,
la Direcţia Resurse Umane, Serviciul management resurse umane

Termen limită pentru înscriere: 14 noiembrie 2014

Data publicării: 3 noiembrie 2014



Atribuţiile principale ale postului

  • elaborarea şi aplicarea unor proceduri care să reflecte politicile conducerii cu privire la activitatea de recrutare şi de administrare a relaţiilor de muncă;
  • elaborarea şi utilizarea metodelor şi instrumentelor specifice activităţii de resurse umane pentru asigurarea unei corelaţii corecte a numărului şi calificării profesionale a personalului cu structura organizatorică aprobată şi cu atribuţiile ce revin Băncii Naţionale a României;
  • participarea la planificarea şi derularea procesului de recrutare şi selecţie în cadrul Băncii Naţionale a României.

Studii şi experienţă

  • studii superioare absolvite cu examen de licenţă în domeniul științelor economice;
  • studii de master absolvite cu examen de disertaţie;
  • experienţă profesională de minimum 2 ani pe funcţii cu studii superioare;
  • cunoştinţe în domeniul utilizării computer-ului (pachetul Microsoft Office şi Internet);
  • cunoaşterea limbii engleze.

Competenţe comportamentale

  • orientare către performanţă;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizaţională;
  • managementul relaţiilor strategice.

Alte condiţii de înscriere la concurs

  • postul pentru care optează să nu fie într-o structură organizatorică în care soţul/soţia, părinţii, copiii, fraţii/surorile candidatului să fie salariaţi sau să nu fie într-o relaţie ierarhică şi/sau funcţională cu postul ocupat de soţul/soţia, părinţii, copiii, fraţii/surorile candidatului. Relaţia dintre posturi este analizată de către Direcţia Resurse Umane care aprobă participarea candidatului la concurs;
  • să nu fi participat în ultimii doi ani anterior datei de desfăşurare a concursului la mai mult de trei concursuri în Banca Naţională a României, centrală plus sucursale regionale şi agenţii, pe un post care presupune aceeaşi activitate.

Documentele necesare înscrierii se transmit pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro până la data de 14 noiembrie 2014 (inclusiv), ora 1200.

Precizăm că niciun candidat nu poate fi înscris în acelaşi timp la 2 sau mai multe concursuri organizate de BNR.

Candidaţii vor transmite următoarele documente:

  • Chestionar tip: formular editabil ;
  • 1 fotografie tip paşaport (se ataşează la Chestionar);
  • Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
  • copii ale diplomelor solicitate şi copia foii matricole a anilor de studii sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
  • alte documente/atestate/avize care dovedesc îndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs, dacă este cazul;
  • carte de muncă şi/sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale;
  • carte de identitate;
  • certificatul de căsătorie, dacă este cazul;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare postului scos la concurs.

Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină înscrierea implicită la concurs.

Confirmarea înscrierii la concurs în urma verificării îndeplinirii condiţiilor solicitate se face exclusiv prin transmiterea de către Direcţia Resurse Umane a unui e-mail în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.

Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:

  • mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depăşească 18 MB;
  • vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicaţii sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer fişiere în care se anunţă link-urile de descărcare a fişierelor);
  • nu se vor transmite ataşamente cu extensiile .exe, .com sau .lnk;
  • nu se vor transmite ataşamente parolate;
  • în subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
  • documentele transmise prin transfer de fişiere online nu vor fi descărcate.

Procedura de desfăşurare

În data de 18 noiembrie 2014 candidaţii vor fi contactaţi (prin e-mail), pentru a primi detalii legate de desfăşurarea primei probe de concurs.

Concursul se va desfăşura începând cu data de 21 noiembrie 2014 şi va avea următoarele probe, cu respectarea secvenţialităţii de mai jos:

  1. test profesional;
  2. evaluarea compatibilității cu postul, prin testare psihometrică și interviu;
  3. interviu profesional.

I. Testul profesional se desfăşoară prin susţinerea unui test de specialitate, în formă scrisă, prin care se va realiza verificarea cunoştinţelor de specialitate (70% din notă) şi a cunoştinţelor de limbă engleză (30% din notă).

Nota minimă de promovare este 7,00.

Candidaţii care nu se vor afla în sală în momentul înmânării subiectelor pierd dreptul de a mai susţine testul profesional scris. Orice fraudă sau tentativă de fraudă dovedită se sancţionează cu eliminarea din concurs.

II. Evaluarea compatibilității cu postul, prin testare psihometrică și interviu

   a) Evaluarea profilului psihologic se realizează prin intermediul unor instrumente psihometrice şi are în vedere testarea candidaţilor prin prisma cerinţelor psiho-comportamentale specifice postului şi a competenţelor asociate profilului postului.

   b) Interviu susţinut cu reprezentanţii Direcţiei Resurse Umane, care urmăreşte:

  • confirmarea profilului psihologic și compatibilitatea acestuia cu postul;
  • identificarea nivelului competenţelor asociate profilului postului;
  • motivaţia şi valorile candidatului;
  • percepţia candidatului cu privire la activitatea pe care o va desfăşura.

Proba se apreciază cu calificativul admis/respins.

III. Interviul profesional: Comisia de examinare va evalua modul în care candidatul răspunde unor criterii referitoare la cunoştinţe de specialitate şi capacitatea de analiză şi sinteză a candidatului.

Nota minimă de promovare este 7,00.

Rezultatul final al concursului constă în media aritmetică a notelor obţinute la testul profesional şi la interviul profesional.

Datele de susţinere a probelor de concurs vor fi stabilite de comisia de examinare şi vor fi comunicate prin e-mail candidaţilor.

Rezultatele se transmit prin e-mail, termenul de depunere a contestaţiei pentru proba scrisă fiind calculat de la ora şi data primirii e-mail-ului de comunicare a rezultatului.

Contestaţii

Candidaţii pot depune contestaţie, transmisă prin e-mail pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro, în termen de 24 de ore de la data comunicării rezultatului testului profesional (indiferent de modalitatea prin care au fost informaţi de rezultat).

Candidaţii pot contesta numai rezultatul propriei lucrări scrise, comparaţia cu lucrările altor candidaţi nefiind luată în considerare.

Termenul de soluţionare a contestaţiei este de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei.

Rezultatele obţinute la interviul de selecţie şi la interviul profesional nu pot fi contestate.

Relaţii suplimentare la tel. 021/313.04.10 int. 2535, 2562, 2527 şi 2521.


TEMATICA

  1. Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României;
  2. Integrarea noilor angajaţi în cadrul organizaţiei;
  3. Încheierea, modificarea şi încetarea contractului individual de muncă;
  4. Dialogul social;
  5. Protecţia maternităţii la locul de muncă;
  6. Cadrul legal privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior;
  7. Registrul general de evidenţă a salariaţilor;
  8. Condiţiile şi actele necesare întocmirii dosarului de pensionare;
  9. Cadrul legal privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

BIBLIOGRAFIA

  1. Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004);
  2. Armstrong, Michael. “Managementul resurselor umane - Manual de practică”. Editura Codecs. Bucureşti. 2003;
  3. Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată (Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 18/05/2011), cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată (Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 31/08/2012), cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Ordonanţa de urgenţă nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă (Monitorul Oficial al României, Partea I/ nr.750/27.10.2003), cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Normă metodologică din 07.04.2004 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă (Monitorul Oficial, Partea I nr. 378 din 29/04/2004), cu modificările şi completările ulterioare;
  7. Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior (Monitorul Oficial, Partea I nr. 776 din 12/12/2013), cu modificările şi completările ulterioare;
  8. Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior din 04.06.2014 (Monitorul Oficial, Partea I nr. 449 din 19/06/2014);
  9. Hotărârea nr. 500 din 18.05.2011 privind registrului general de evidenţă a salariaţilor (Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 27/05/2011), cu modificările şi completările ulterioare;
  10. Legea nr. 263 din 16.02.2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I/ nr.852/20.12.2010), cu modificările şi completările ulterioare;
  11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (Monitorul Oficial, Partea I nr. 830 din 10/12/2010), cu modificările şi completările ulterioare;
  12. Raportul anual 2013, Secţiunea "Alte activităţi ale Băncii Naţionale a României", www.bnro.ro.