BNR CENTRALĂ


organizează concurs pentru ocuparea unui post de
economist,
cu contract de muncă pe durată nedeterminată,
la Direcţia Politică Monetară, Serviciul analiză şi strategie de politică monetară

Termen limită pentru înscriere: 15 octombrie 2014

Data publicării: 2 octombrie 2014



Atribuţiile principale ale postului

  • participă la monitorizarea şi analizarea evoluţiei variabilelor monetare şi financiare, precum şi a tuturor informaţiilor economice interne şi externe relevante pentru domeniile specifice de activitate;
  • participă la efectuarea de analize şi elaborarea de studii şi rapoarte în domeniile de activitate ale direcţiei - politică monetară, pieţe financiare, analiză monetară - necesare procesului de analiză şi de decizie de politică monetară;
  • participă la realizarea evaluărilor necesare fundamentării şi formulării propunerilor de politică monetară (atitudinea politicii monetare şi cadrul operaţional);
  • în contextul strategiei de ţintire directă a inflaţiei, în calitate de membru al echipei interdepartamentale, contribuie la elaborarea proiecţiilor macroeconomice trimestriale prin efectuarea proiecţiilor pe termen scurt ale principalelor variabile monetare şi financiare, discutarea ipotezelor proiecţiei pe termen mediu privind condiţiile iniţiale ale acesteia, trendurile de echilibru ale principalelor variabile macroeconomice, valorile variabilelor exogene, etc.;
  • contribuie la elaborarea capitolelor specifice din Raportul asupra inflaţiei, Raportul anual al BNR, Buletinul lunar şi ale altor publicaţii ale BNR.

Studii şi experienţă

  • studii superioare absolvite cu examen de licenţă în domeniul ştiinţelor economice;
  • studii de masterat finalizate cu examen de disertaţie în domeniul economic;
  • studii doctorale (în domeniul economic) aflate în curs la data înscrierii la concurs constituie un avantaj;
  • experienţă în analiza cantitativă, (eventual) materializată în articole (lucrări) publicate (se va indica titlul articolului/lucrării și denumirea publicației/editurii);
  • cunoştinţe de operare PC (Word, Excel, Powerpoint), inclusiv a unor programe informatice de econometrie (ex. EViews, Rats, PcGive etc.);
  • cunoştinţe avansate de limbă engleză, esenţială fiind capacitatea de a redacta direct în limba engleză.

Competenţe comportamentale

  • orientare către performanţă;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizaţională;
  • gândire conceptuală.

Alte condiţii de înscriere la concurs

  • postul pentru care optează să nu fie într-o structură organizatorică în care soţul/soţia, părinţii, copiii, fraţii/surorile candidatului să fie salariaţi sau să nu fie într-o relaţie ierarhică şi/sau funcţională cu postul ocupat de soţul/soţia, părinţii, copiii, fraţii/surorile candidatului. Relaţia dintre posturi este analizată de către Direcţia Resurse Umane care aprobă participarea candidatului la concurs;
  • să nu fi participat în ultimii doi ani anterior datei de desfăşurare a concursului la mai mult de trei concursuri în Banca Naţională a României, centrală plus sucursale regionale şi agenţii, pe un post care presupune aceeaşi activitate.

Documentele necesare înscrierii se transmit pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro până la data de 15 octombrie 2014 (inclusiv), ora 1200.

Precizăm că niciun candidat nu poate fi înscris în acelaşi timp la 2 sau mai multe concursuri organizate de BNR.

Candidaţii vor transmite următoarele documente:

  • Chestionar tip: formular editabil ;
  • 1 fotografie tip paşaport (se ataşează la Chestionar);
  • Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
  • copii ale diplomelor solicitate şi copia foii matricole a anilor de studii sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
  • alte documente/atestate/avize care dovedesc îndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs, dacă este cazul;
  • carte de muncă şi/sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale;
  • carte de identitate;
  • certificatul de căsătorie, dacă este cazul;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare postului scos la concurs.

Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină înscrierea implicită la concurs.

Confirmarea înscrierii la concurs în urma verificării îndeplinirii condiţiilor solicitate se face exclusiv prin transmiterea de către Direcţia Resurse Umane a unui e-mail în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.

Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:

  • mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depăşească 18 MB;
  • vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicaţii sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer fişiere în care se anunţă link-urile de descărcare a fişierelor);
  • nu se vor transmite ataşamente cu extensiile .exe, .com sau .lnk;
  • nu se vor transmite ataşamente parolate;
  • în subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
  • documentele transmise prin transfer de fişiere online nu vor fi descărcate.

Procedura de desfăşurare

În data de 20 octombrie 2014 candidaţii vor fi contactaţi (prin e-mail), pentru a primi detalii legate de desfăşurarea primei probe de concurs.

Concursul se va desfăşura începând cu data de 23 octombrie 2014 şi va avea următoarele probe, cu respectarea secvenţialităţii de mai jos:

  1. test profesional;
  2. evaluarea compatibilității cu postul, prin testare psihometrică și interviu;
  3. interviu profesional.

I. Testul profesional se desfăşoară prin susţinerea unui test de specialitate, în formă scrisă, prin care se va realiza verificarea cunoştinţelor de specialitate (70% din notă) şi a cunoştinţelor de limbă engleză (30% din notă).

Nota minimă de promovare este 7,00.

Candidaţii care nu se vor afla în sală în momentul înmânării subiectelor pierd dreptul de a mai susţine testul profesional scris. Orice fraudă sau tentativă de fraudă dovedită se sancţionează cu eliminarea din concurs.

II. Evaluarea compatibilității cu postul, prin testare psihometrică și interviu

   a) Evaluarea profilului psihologic se realizează prin intermediul unor instrumente psihometrice şi are în vedere testarea candidaţilor prin prisma cerinţelor psiho-comportamentale specifice postului şi a competenţelor asociate profilului postului.

   b) Interviu susţinut cu reprezentanţii Direcţiei Resurse Umane, care urmăreşte:

  • confirmarea profilului psihologic și compatibilitatea acestuia cu postul;
  • identificarea nivelului competenţelor asociate profilului postului;
  • motivaţia şi valorile candidatului;
  • percepţia candidatului cu privire la activitatea pe care o va desfăşura.

Proba se apreciază cu calificativul admis/respins.

III. Interviul profesional: Comisia de examinare va evalua modul în care candidatul răspunde unor criterii referitoare la cunoştinţe de specialitate şi capacitatea de analiză şi sinteză a candidatului.

Nota minimă de promovare este 7,00.

Rezultatul final al concursului constă în media aritmetică a notelor obţinute la testul profesional şi la interviul profesional.

Datele de susţinere a probelor de concurs vor fi stabilite de comisia de examinare şi vor fi comunicate prin e-mail candidaţilor.

Rezultatele se transmit prin e-mail, termenul de depunere a contestaţiei pentru proba scrisă fiind calculat de la ora şi data primirii e-mail-ului de comunicare a rezultatului.

Contestaţii

Candidaţii pot depune contestaţie, transmisă prin e-mail pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro, în termen de 24 de ore de la data comunicării rezultatului testului profesional (indiferent de modalitatea prin care au fost informaţi de rezultat).

Candidaţii pot contesta numai rezultatul propriei lucrări scrise, comparaţia cu lucrările altor candidaţi nefiind luată în considerare.

Termenul de soluţionare a contestaţiei este de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei.

Rezultatele obţinute la interviul de selecţie şi la interviul profesional nu pot fi contestate.

Relaţii suplimentare la tel. 021/313.04.10 int. 2535, 2562, 2527 şi 2521.


TEMATICA

I. MACROECONOMIE ŞI ECONOMIE MONETARĂ

  1. Principalele balanţe/conturi macroeconomice. Conturile naţionale. Balanţa de plăţi. Bugetul consolidat. Situaţia monetară. Corelaţiile dintre ele.
  2. Cererea şi oferta de bani. Teoriile cererii de bani, factori care determină cererea de bani (teoria cantitativă a banilor, keynesismul, monetarismul etc.). Creaţia monetară. Creditul. Multiplicatorul monetar.
  3. Inflaţia. Cauze şi efecte. Tipuri de inflaţie. Corelaţii: inflaţie, şomaj, creştere economică, masă monetară.
  4. Inflaţia, fluctuaţiile macroeconomice şi politicile macroeconomice în economii deschise. Modele alternative ale economiilor deschise. Teorii ale anticipărilor (expectations). Paradigme macroeconomice alternative: Noul Keynesism, Noua Macroeconomie Clasică, Teoria Fluctuaţiilor Economice Reale.
  5. Banii. Funcţiile banilor. Masa monetară şi contrapartidele acesteia. Agregatele monetare.
  6. Dimensiunea externă a analizei monetare. Legătura dintre lichiditatea globală, tranzacțiile internaționale şi lichiditatea din economie. Prezentarea monetară a balanţei de plăţi.
  7. Banca centrală şi politica monetară. Banca centrală: funcţii şi caracteristici instituţionale. Obiective şi instrumente ale politicii monetare. Strategii de politică monetară, strategia de ţintire directă a inflaţiei (inflation targeting): caracteristici, condiţii necesare şi comparaţie cu alte strategii de politică monetară. Mecanismul de transmisie a politicii monetare. Regimuri de curs de schimb: tipuri, comparaţii (avantaje, dezavantaje), compatibilitate cu diverse strategii de politică monetară. Banca Naţională a României şi politica monetară a BNR: trecut, prezent, perspective.
  8. Integrarea economică şi monetară. Teoria zonelor monetare optime cu aplicare la zona euro. Convergenţa nominală şi reală în procesul integrării europene. Mecanismul cursului de schimb ERM 2.
  9. Rata dobânzii. Rata nominală şi rata reală a dobânzii. Tipuri de dobânzi şi relaţiile dintre acestea şi alte variabile macroeconomice. Structura pe termene a ratelor dobânzilor.
  10. Cursul de schimb. Curs efectiv, curs nominal, curs real. Teorii ale parităţii puterii de cumpărare şi parităţii internaţionale a ratelor dobânzilor. Relaţiile dintre cursul de schimb, competitivitate şi balanţa de plăţi. Efectul Balassa-Samuelson. Modelul lui Dornbusch, Mundell-Fleming.
  11. Sistemul financiar. Rolul, structura şi instrumentele pieţelor financiare. Structura sistemului financiar. Categorii de intermediari financiari. Instituţii de reglementare şi supraveghere. Rolul băncii centrale.
  12. Pieţe financiare. Piaţa monetară. Piaţa valutară. Piaţa de capital. Derivate financiare.

III. ECONOMETRIE

  1. Noţiuni de statistică şi probabilităţi.
  2. Regresia liniară şi teste-diagnostic.
  3. Extensii ale modelului de regresie liniară (TSLS, GLS, GMM).
  4. Metodologia Box-Jenkins.
  5. Staţionaritate, non-staţionaritate, cointegrare.
  6. Vector autoregresiv (VAR) şi vector autoregresiv cu autocorecţie (VEC).

IV. LEGISLAŢIE

  1. Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României;
  2. Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene – www.ecb.int

BIBLIOGRAFIA


  1. Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004);
  2. Banca Naţională a României - Rapoarte anuale, Rapoarte asupra inflaţiei, Rapoarte asupra stabilităţii financiare, Buletine lunare, Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională a României (Rapoarte anuale), Caiete de studii, www.bnro.ro  (secţiunea "Publicaţii");
  3. Banca Centrală Europeană – Annual Reports, Monthly Bulletins, Occasional Papers, Working Papers, Research Bulletins, Convergence Reports, Financial Stability Reviews, http://www.ecb.europa.eu  (secțiunea ”Publications”);
  4. Bernanke, Ben S. et al. Inflation Targeting: Lessons from the International Experience, Princeton University Press, 2001;
  5. Dornbusch, Rudiger Open Economy Macroeconomics, New York: Basic Books 1980;
  6. Dornbusch, Rudiger şi Fischer, Stanley (1997), Macroeconomia, Editura Sedona, Timişoara;
  7. Enders, Walter, Applied Econometric Time Series, Second Edition, John Wiley and Sons, Inc., 2004;
  8. Friedman, B. M. (editor), F.H. Hahn (editor), Handbook of Monetary Economics, North-Holland, 1990;
  9. Gandolfo, Giancarlo, International Finance and Open-Economy Macroeconomics, Second Edition, Springer-Verlag, 2002;
  10. Gujarati, Damodar, Basic Econometrics, Fourth Edition, McGraw-Hill/Irwin, 2002;
  11. Hamilton, James D., Time Series Analysis, Princeton University Press, 1994;
  12. Harris, Richard , Using Cointegration Analysis in Econometric Modelling, Prentice Hall, 1995;
  13. Mankiw, Gregory, Macroeconomics, Sixth Edition, New York: Worth Publishers, 2006;
  14. Mishkin, Frederic S., The Economics of Money, Banking, and Financial Markets, Eight Edition, Addison-Wesley, (2006);
  15. Romer, David, Advanced Macroeconomics, Second Edition, McGraw-Hill/Irwin, 2000;
  16. Walsh, Carl E., Monetary Theory and Policy, Second Edition, The MIT Press, 2003.