Proiectul “BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” prin care BNR se implică activ în formarea educaţiei economico-financiare a studenţilor are ca obiectiv îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere, în mediul academic, a rolului şi activităţii băncii centrale.
În 2012, parteneriatul BNR cu mediul academic se diversifică şi se extinde prin participarea la program a unor instituţii de învăţământ superior particulare. Ca şi în editia 2011, unele dintre aceste proiecte vor fi acompaniate de cele din domeniul responsabilităţii socio-culturale pe care banca centrală le dezvoltă în cadrul ”Zilelelor Culturale ale BNR”.
Programul din 2012 al proiectului “BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” se va desfăşura în două etape (februarie-mai şi octombrie-noiembrie), cu participarea următoarelor instituţii de învăţământ superior:
- 27 - 28 februarie 2012 - Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca
- 19 - 20 martie 2012 - Universitatea Lucian Blaga, Sibiu
- 29 - 30 martie 2012 - Universitatea din Piteşti
- 14 - 15 mai 2012 - Universitatea Ovidius, Universitatea Maritimă, Constanţa
- 25 mai 2012 - Universitatea Transilvania, Brașov (program desfășurat la sediul central al BNR)
- 28 - 29 mai 2012 - Universitatea Aurel Vlaicu, Arad
- 18 - 19 octombrie 2012 - Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi
- 21 - 22 noiembrie 2012 - Universitatea de Vest, Timişoara
- 26 noiembrie 2012 - Bucureşti (ASE, SNSPA, Universitatea Româno-Americană)
Programul activităţilor