Act legislativ


 


Parlamentul României
Lege nr. 348 din 14.iul.2004
Monitorul Oficial, Partea I 664 23.iul.2004
Intrare în vigoare la 26.iul.2004
privind denominarea monedei naţionale

   Parlamentul României adoptă prezenta lege.

   Art. 1. -(1) La data de 1 iulie 2005, moneda naţională a României, leul, va fi denominată astfel încât 10.000 lei vechi, aflaţi în circulaţie la această dată, vor fi preschimbaţi pentru 1 leu nou.
   (2) Denominarea reprezintă acţiunea de reducere a valorii nominale a însemnelor monetare.
   (3) Leul nou va fi unitatea monetară naţională a României, denumită în continuare leu, şi se va diviza în 100 de bani.
   Art. 2. -(1) În conformitate cu prevederile art. 1, Banca Naţională a României va pune în circulaţie noile bancnote şi monede începând cu data de 1 iulie 2005.
   (2) Actualele bancnote şi monede, respectiv leii vechi, vor avea putere circulatorie până la data de 31 decembrie 2006 şi vor fi acceptate la plată la valoarea calculată potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1).
   (3) După această dată, Banca Naţională a României va preschimba bancnotele şi monedele vechi cu cele noi, în condiţiile stabilite prin reglementări proprii.
   (4) Preschimbarea se va putea face pe o perioadă de maximum 3 ani, respectiv până la data de 31 decembrie 2009, la sucursalele Băncii Naţionale a României care desfăşoară activităţi de casierie şi la unităţile instituţiilor de credit autorizate să efectueze această operaţiune prin ordin al guvernatorului Băncii Naţionale a României.
   Art. 3. - În perioada de la introducerea noii emisiuni monetare până la data de 31 decembrie 2006, bancnotele şi monedele aflate în circulaţie înaintea datei de 1 iulie 2005, denumite în continuare monedă veche, vor fi înlocuite treptat cu bancnotele şi monedele din noua emisiune monetară a Băncii Naţionale a României, denumite în continuare monedă nouă.
   Art. 4. -(1) Preţurile şi tarifele bunurilor şi serviciilor vor fi afişate atât în monedă veche, cât şi în monedă nouă, începând cu data de 1 martie 2005 şi până la data de 30 iunie 2006.
   (2) Sumele prevăzute în contractele furnizorilor de utilităţi, aflate în derulare la data de 1 martie 2005, precum şi facturile privind plata utilităţilor vor fi notificate părţilor atât în monedă veche, cât şi în monedă nouă.
   Art. 5. -(1) Bunurile, drepturile şi obligaţiile evaluabile în bani, născute anterior datei de 1 iulie 2005, vor fi convertite conform raportului prevăzut la art. 1, în toate cazurile în care acestea fac obiectul unei operaţiuni de evaluare, de plată sau de constituire a oricărui alt raport juridic.
   (2) Conversia în noua unitate monetară, prevăzută la alin. (1), va avea loc conform situaţiei existente la data de 30 iunie 2005.
   (3) Denominarea se realizează în baza prezentei legi, fără a fi necesară o declaraţie în acest sens din partea persoanelor autorizate.
   (4) La data de 1 iulie 2005, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va înregistra, din oficiu, denominarea valorii capitalului social şi a valorii acţiunilor/părţilor sociale ale persoanelor juridice înregistrate şi va publica pe site-ul propriu lista acestora şi noile valori rezultate, alături de valoarea veche. În acest caz, publicarea în Monitorul Oficial al României a modificării valorii capitalului social şi a valorii acţiunilor/părţilor sociale nu este necesară.
   (5) Toate sumele în monedă veche prevăzute în actele normative emise anterior datei de 1 iulie 2005 se înlocuiesc cu sumele în monedă nouă, prin împărţirea la 10.000.
   Art. 6. -(1) Din data de 1 iulie 2005, persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vor întocmi situaţiile financiare atât în monedă veche, cât şi în monedă nouă, până la data de 31 decembrie 2005.
   (2) Situaţiile financiare anuale pentru 2005 se întocmesc în monedă nouă, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
   Art. 7. -(1) Încălcarea prevederilor art. 4 constituie contravenţie.
   (2) Fapta contravenţională prevăzută la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei, exprimaţi în monedă veche, şi se aplică persoanelor vinovate.
   (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate, al Autorităţii Naţionale de Control şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de către personalul împuternicit al primăriilor.
   (4) Prevederile prezentei legi referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

   Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
   
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR                      p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
VALER DORNEANU DORU IOAN TĂRĂCILĂ

   Bucureşti, 14 iulie 2004.
   Nr. 348.