Act legislativ


 


Guvernul României
Ordonanţă de urgenţă nr. 31 din 27.iun.2012
Monitorul Oficial, Partea I 433 29.iun.2012
Intrare în vigoare la 29.iun.2012
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată

    Având în vedere necesitatea îmbunătăţirii cadrului legal privind procedurile extrajudiciare de soluţionare a diferendelor în domeniul serviciilor financiare, în scopul implementării în mod unitar şi eficient la nivel naţional a dispoziţiilor relevante cuprinse în legislaţia Uniunii Europene,
    luarea acestor măsuri în regim de urgenţă se impune având în vedere că neadoptarea cu celeritate a modificărilor legislative preconizate duce la perpetuarea caracterului neadecvat al procedurii de soluţionare a diferendelor în domeniul serviciilor financiare care, în prezent, este de natură să genereze confuzie şi incertitudine în rândul consumatorilor cu privire la rolul Băncii Naţionale a României, din cauza faptului că soluţionarea pe cale extrajudiciară a diferendelor de către banca centrală nu se circumscrie atribuţiilor sale de autoritate de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit şi a instituţiilor de plată, ci vizează mai curând domeniul protecţiei consumatorilor, din acelaşi motiv fiind întâmpinate dificultăţi în soluţionarea reclamaţiilor, existând riscuri juridice şi reputaţionale semnificative pentru banca centrală. Din ansamblul aspectelor menţionate rezultă consecinţa neîndeplinirii obligaţiei României, decurgând din actele legislative ale Uniunii Europene, de a asigura proceduri extrajudiciare adecvate şi eficace de soluţionare a litigiilor dintre utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii de servicii de plată.
    Întrucât aspectele vizate constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

   Art. I. - Articolul 179 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 12 octombrie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 179. - (1) Pentru soluţionarea pe cale amiabilă a eventualelor diferende dintre utilizatorii şi prestatorii serviciilor de plată şi fără a se aduce atingere dreptului utilizatorilor serviciilor de plată de a iniţia acţiuni în justiţie împotriva prestatorilor de servicii de plată care au încălcat dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă ori dreptului acestora de a sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, utilizatorii de servicii de plată şi alte părţi interesate pot recurge la procedura medierii, în temeiul prevederilor Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În cazul disputelor transfrontaliere, mediatorii cooperează în mod activ cu organismele din alte state membre care asigură soluţionarea pe cale extrajudiciară a disputelor dintre utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii de servicii de plată."
   Art. II. - Articolul 101 din Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 22 iunie 2011, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 101. - Dispoziţiile art. 179 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte procedurile extrajudiciare de reparaţie adecvate şi eficace pentru soluţionarea diferendelor decurgând din prezenta lege."
   Art. III. - Cererile de soluţionare a diferendelor înregistrate la Banca Naţională a României până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă vor fi soluţionate conform procedurii în vigoare până la această dată.

   
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
   
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Florin Georgescu
Ministrul afacerilor europene,
Leonard Orban
Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
    Bucureşti, 27 iunie 2012.
    Nr. 31.