Discurs în cadrul conferinței "Inflația în ultimii 10 ani"

Mugur Isărescu, guvernator BNR


Bună ziua doamnelor și domnilor.

Sunt bucuros să vorbesc în deschiderea acestei conferințe referitoare la inflație. În primul rând pentru că stabilitatea prețurilor este principala noastră sarcină, aici la banca centrală. În al doilea rând, pentru că perspectiva la care se referă inflația este cea de după criza globală din 2008. Sunt sigur că, în lumina acelei crize, sunt unele lecții de învățat referitoare la inflație.

Specificul acestei perioade a fost acela că în țările dezvoltate cererea agregată a fost pentru mulți ani sub potențial. Pentru prima dată după anii 30, băncile centrale au trebuit să renunțe la instrumentele lor convenționale și să adopte relaxările cantitative. Aceasta a fost soluția pentru menținerea la niveluri pozitive suficient de înalte ale inflațiilor în țările respective. Pe de altă parte, în economiile emergente, inflația a rămas pozitivă, dar a arătat noi trăsături. La unele dintre acestea vreau să mă refer pe scurt, concentrându-mă pe experiența României. Voi menționa câteva aspecte, care sper că vor fi detaliate în prezentările care vor fi făcute astăzi în cele două secțiuni ale conferinței.

  1. Încep cu întrebarea de ce s-a aplatizat curba Phillips, mai ale în țările dezvoltate. Răspunsul meu este acela că globalizarea afectează mărimea gap-ului PIB din diverse țări, în plus față de influența factorilor tradiționali, domestici sau nu. Recent s-a văzut că aceleași mărimi ale gap-ului PIB au produs influențe mai mici asupra inflațiilor. Surplusul de cerere se revarsă spre produse din import. De aceea vedem mai puțină influență a gp-ului producției în inflație. În același timp, dacă integrarea economică este înaltă, stimulii interni ai cererii agregate duc la pierderea unor piețe externe, prin erodarea comeptitivității. Iar acest lucru se vede mai întâi în lărgirea deficitului de cont curent, și abia apoi în inflație. Șocurile pe partea ofertei din străinătate se reflectă mult mai repede în inflația noastră în ambele sensuri. S-a văzut, de exemplu, pe piața untului și pe piața grâului. Atunci când au fost probleme în Franța la unt sau pe piața europeană a grâului prețurile din România au crescut. La rândul ei, piața europeană a grâului este corelată cu cea de la Chicago ș.a.m.d.
  2. Un alt aspect care merită remarcat este referitor la fluctuațiile inflației. Ce s-a schimbat în ultimii 10 ani referitor la fluctuații? Nu s-au schimbat prea multe. Inflația a rămas extrem de volatilă. Și asta nu se datorează politicii monetare. Inflația core-3, care este în mai mare măsură influențată de politica monetară, este relativ stabilă. Partea impredictibilă însă este la fel de impredictibilă ca acum 10 ani. E greu de spus ce se va întampla maine cu, de exemplu, unele prețuri administrate. Ceea ce observăm este că s-a schimbat un fel de incertitudine cu un alt fel de incertitudine. De exemplu, prețul la energie e stabilit de piață, dar tariful final este administrat de agenții, prin faptul că unele componente sunt dependente de cota de certificate verzi, sau de tarifele de distribuție, care sunt încă administrate.
  3. Merg mai departe și mă refer la contribuția factorilor la formarea inflației. În prezent, ȋn România, contribuția la inflație vine de la factorii pe partea ofertei în proporție de peste 60 la sută. Sursa principală a volatilității este o dominanță mai mare a bunurilor alimentare în coșul de consum. În consecință, compoziția coșului contribuie la diferențierea inflației față de alte țări. Dacă vă uitați la inflația core-3 exclusiv bunurile alimentare, veți vedea că, în această definiţie, inflația este foarte stabilă. Serviciile sunt relativ volatile: avem și șocuri în diferite servicii, cum ar fi modificările frecvente și importante ale primelor de asigurări sau, pur și simplu, variații în cursul de schimb. Dar cea mai volatilă componentă este inflația prețurilor la alimente, care la noi dețin o pondere relativ mare, peste nivelurile altor țări din UE.
  4. Mă voi referi acum la influența politicii fiscale, care a fost relativ mare în ultimii ani, atât în ceea ce privește inflația, cât și în ceea ce privește lărgirea deficitului de cont curent. Aceaste influențe sunt certe, dincolo de faptul că gap-ul PIB este o mărime neobservabilă. Atunci când s-au redus unele impozite indirecte, am avut o inflație negativă concomitent cu creșterea cererii interne, ceea ce este de obicei dificil de explicat. În plus, perioada relativ lungă de inflație negativă, de peste un an și jumătate, ar fi putut influența anticipațiile inflaționiste. Există, ȋn cadrul conferinţei, intenţia de a discuta acest din urmă aspect și sperăm să obținem un răspuns.
  5. Un alt factor important al inflației îl reprezintă anticipațiile inflaționiste. Acestea se ancorează mai greu, din cauza volatilității istorice mai mari, care amplifică șocurile, care, totuși nu răzbat, în general, dincolo de prima rundă. În acest sens, așteptările inflaționiste ale analiștilor peste orizontul de manifestare al șocurilor sunt destul de bine ancorate de ținta de inflație a BNR. În România, conform constatărilor mele, anticipațiile consumatorilor sunt ȋn mare măsură backward looking, ceea ce face dificilă sarcina stabilizării inflației și impune costuri mai mari ale stabilizării. Cred însă că firmele au anticipații mai puțin adaptive, în general. Sperăm să aduceţi lămuriri în această privință ȋn cadrul dezbaterilor.
  6. În ultimul timp a crescut atenția acordată influenței marjelor de profit ale producătorilor asupra formării prețurilor. Teoria spune că marjele producătorilor sunt prociclice, adică sunt stimulate de faza ascendentă, și invers, dar sunt temperate de concurență. Presupunând că politicile macroeconomice sunt coerente, mai multă concurență este necesară pentru a ține inflația la niveluri joase. Am ȋnţeles că una dintre prezentările de astăzi se referă exact la aceste aspecte și verifică empiric aceste predicții teoretice.
  7. În fine, pentru a încheia, în țările din regiune care au regimuri de ţintire a inflaţiei– Cehia, Ungaria și Polonia – ratele de inflație au fost ceva mai mici ca în România și, în consecință, ratele dobânzilor au fost marginal mai mici. Aceaste fapte au foat des invocate de criticii BNR. Aici aș vrea să spun două lucruri: primul este acela că țările respective au stimulat cererea agregată mult mai puțin decât am făcut-o noi. În prezent, țările respective au surplusuri de cont curent, indicând o creștere a competitivității lor, sau o creștere a prudenței lor, ca o lecție învățată după criză, deși nu știm pentru cât timp lecția va fi ținută minte. Cel de-al doilea lucru pe are îl menționez este acela că în ultimul timp, unele dintre aceste țări au început să aibă inflații mai mari, de exemplu în cazul Ungariei, care a avut politici prociclice în ultimul timp, dacă judecăm, de exemplu, după corelația dintre impulsul fiscal şi gap-ul PIB. Totuși, Cehia și Polonia au continuat să aibă politici fiscale anticiclice sau respectiv aciclice, ceea ce le explică în bună măsură inflațiile mici, oscilând în jurul a 2 la sută. Ceva mai multă lumină în legătură cu această problemă probabil vom avea după această conferinţă.

În încheiere, îmi exprim convingerea că vom avea discuții interesante și utile, care se vor încheia cu concluzii utile pentru toți participanții la conferință, inclusiv pentru noi, cei de la BNR.