Ion Câmpineanu


Fiul patriotului Ion Câmpineanu, licenţiat în drept la Paris, de mai multe ori ministru în guvernele liberale, Ion I. Câmpineanu a fost primul guvernator al Băncii Naţionale a României în perioada 1880-1882, pentru a reveni în aceasta funcţie la începutul anului 1888.

Guvernatorul Ion. I Câmpineanu a fost instalat în funcţie la 15 iulie 1880 în cadrul primei Adunari generale a acţionarilor băncii. Au fost desemnaţi tot atunci directorii (Theodor Ştefănescu, Theodor Mehedinţeanu, Emil Costinescu, Dinu Bilcescu) şi cenzorii (Ştefan Ioanid, Menelas Ghermani, Em. Hillel Noah, Constantin Angelescu).

De activitatea lui Ion I. Câmpineanu la conducerea B.N.R. se leagă primii paşi în organizarea instituţiei:

  • Subscrierea capitalului social;
  • Organizarea imprimeriei băncii;
  • Confecţionarea primelor bilete de bancă, a cecurilor, a acţiunilor şi a sigiliului B.N.R.;
  • Completarea schemei de personal a instituţiei prin angajarea unor absolvenţi ai şcolilor comerciale (Napoleon Karabulea, Barbu Miltiad, C.T. Ştefănescu etc.);
  • Desemnarea directorilor sucursalelor;
  • Întocmirea regulamentului interior al B.N.R.;
  • Fixarea taxei scontului şi a lombardului, deschiderea conturilor curente cu facultatea de scont, încurajarea scontului comercial;
  • Stabilirea relaţiilor cu bănci din străinătate;
  • Încheierea convenţiilor prin care se stabileau termenii colaborării cu statul român;
  • Începerea acţiunilor pentru construirea palatului B.N.R. prin achiziţionarea terenului numit Hanul Şerban Vodă şi încheierea contractului cu arhitecţii francezi Cassien Bernard şi Albert Galleron.

Primul guvernator al B.N.R. a încetat din viaţă la 15 noiembrie 1888. Raportul Consiliului de administraţie către Adunarea generală a acţionarilor din 19 februarie 1889 spunea: "Am pierdut un coleg iubit, un conducator inteligent şi devotat instituţiei, pe acela care a pus temelia Băncii , a organizat-o, a pus-o în mişcare şi i-a dat avântul puternic pe care l-a luat îndată după fondarea ei. Consiliul Băncii, convins fiind că exprimă simţămintele tuturor acţionarilor Băncii, aduce încă o dată omagiile sale de respect şi veneraţie memoriei acestui însemnat bărbat."