Semnalare încălcări OUG nr.99 din 2006, Regulamentul (UE) nr.575 din 2013 și reglementări emise de BNR în aplicarea acestora


Canal extern de semnalare a încălcărilor de orice natură, inclusiv a celor potențiale, ale Ordonanței de urgență nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare,  ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, din cadrul  instituțiilor de credit persoane juridice române, inclusiv al sucursalelor din străinătate ale acestora sau al instituțiilor de credit din alte state membre, respectiv din state terțe, în ceea ce privește activitatea acestora desfășurată în România.

Dacă ești o persoană din cadrul instituțiilor de credit persoane juridice române, inclusiv al sucursalelor din străinătate ale acestora sau al instituțiilor de credit din alte state membre, respectiv din state terțe, în ceea ce privește activitatea acestora desfășurată în România (denumite în continuare „instituții de credit”),  respectiv orice persoană care are sau a avut statutul de angajat, inclusiv persoane care dețin funcții-cheie, colaborator, director/administrator/membru al Directoratului/membru al Consiliului de Supraveghere sau acționar într-o/al instituție/unei instituții de credit și care are/a avut responsabilități în domeniul  aplicării prevederilor OUG nr. 99/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise de BNR în aplicarea acestora sau orice persoană care este sau a fost în contact, prin intermediul activității sale, cu anumite aspecte care îți dau motive să crezi că entitatea încalcă prevederile cadrului normativ de mai sus, te încurajăm să semnalezi acest fapt Băncii Naționale a României!

înainte de a efectua semnalarea, pentru a te asigura că semnalarea ta beneficiază de garantarea confidențialității și ești protejat în contextul profesional în care ai luat cunoștință de informațiile ce fac obiectul acesteia, te rugăm să citești informațiile de mai jos:

  1. Identitatea ta va fi protejată. Banca Națională a României a creat mecanisme adecvate de protejare a persoanelor din cadrul instituțiilor de credit, care i se adresează în nume propriu, pentru a semnala încălcări de orice natură, inclusiv cele potențiale, ale prevederilor OUG nr.99/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, constatate în îndeplinirea atribuțiilor legate de acest domeniu (art.2342(1) și alin.(2) din OUG nr.99/2006). Mecanismele includ proceduri specifice pentru primirea semnalărilor, care să asigure faptul că este garantată confidențialitatea în ceea ce privește identitatea persoanei care le transmite şi a oricărei părţi terţe menţionate în cadrul acestora, cu excepția cazului în care divulgarea este impusă de alte prevederi legale. Astfel:
    1. identitatea persoanei care efectuează semnalarea a oricărei părţi terţe menţionate în cadrul respectivei semnalări nu este divulgată nimănui, fără consimțământul explicit al acesteia, în afară de membrii personalului desemnați pentru a primi și a gestiona semnalări, precum și pentru a întreprinde acțiuni subsecvente acestora și care au responsabilitatea de a nu divulga niciunei persoane neautorizate datele în cauză;
    2. regimul de confidențialitate este aplicabil oricărei informații care permite ca identitatea persoanei care semnalează încălcarea sau a oricărei părţi terţe menţionate în cadrul respectivei semnalări să fie dedusă direct sau indirect;
    3. identitatea persoanei care efectuează semnalarea sau a oricărei părţi terţe menţionate în cadrul respectivei semnalări poate fi divulgată numai în cazul în care acest lucru este o obligație necesară și proporțională impusă de legislație în contextul investigațiilor desfășurate de autoritățile naționale sau al procedurilor judiciare;
    4. persoanele care efectuează semnalarea și orice părţi terţe menţionate în cadrul respectivei semnalări sunt informate înainte ca identitatea lor să fie divulgată, cu excepția cazului în care o astfel de informare ar periclita investigațiile sau procedurile judiciare conexe;
    5. informarea persoanelor care semnalează încălcări și a oricărei părţi terţe menţionate în cadrul respectivei semnalări va cuprinde o explicație scrisă privind motivele divulgării datelor confidențiale în cauză.
  2. Este (și) în interesul tău să raportezi astfel de informații, pentru ca deficiențele să fie identificate și remediate rapid și pentru a evita astfel producerea unor evenimente ce ar putea avea consecințe grave pentru entitatea în cauză.
  3. Primirea semnalărilor se realizează:
    1. Prin intermediul adresei de email dedicate, respectiv: avertizori_supraveghere@bnro.ro;
    2. Prin completarea formularului ce poate fi accesat din website-ul Băncii Naționale a României utilizând link-ul Formular on-line
    3. Prin poștă, la adresa: Str. Lipscani, nr.16, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030035., cu mențiunea: pentru semnalări supraveghereprudențială.
  4. Alte aspecte de interes:
    1. Semnalarea este analizată și, în funcție de informațiile primite, pe baza judecății profesionale, se concluzionează dacă vizează fapte ce fac obiectul acestui canal de semnalare, a fost transmisă de o persoană care îndeplinește atribuții într-o instituții de credit, în domeniul aplicării prevederilor OUG nr.99/2006, ale Regulamentului (UE)  575/2013şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora sau de o persoană care este sau a fost în contact, prin intermediul activității sale, cu aspectele semnalate și dacă acestea pot fi reale;
    2. Semnalările repetitive, respectiv privind aceeași persoană vizată și aceeași faptă, care nu conțin nicio informație semnificativă nouă în comparație cu o semnalare anterioară cu privire la care procedurile relevante au fost încheiate, sunt clasate;
    3. în cazul unui aflux ridicat de semnalări, autoritatea competentă le tratează cu prioritate pe cele privind încălcări grave;
    4. Evidența tuturor semnalărilor se păstrează, cu respectarea cerințelor privind confidențialitatea, atât cât este necesar, dar nu mai mult de cinci ani, cu excepția situațiilor în care alte dispoziții legale impun păstrarea în continuare a datelor;
    5. Pentru a beneficia de protecția oferită de acest canal trebuie să fi avut motive să crezi că faptele semnalate sunt reale.
  5. Ce anume poți semnala:

    Orice acțiuni sau inacțiuni care reprezintă/conduc  sau care pot reprezenta/pot conduce la nerespectarea cerințelor/obligațiilor prevăzute de cadrul legal în domeniul aplicării prevederilor OUG nr.99/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, ori care contravin/pot contraveni obiectului sau scopului dispozițiilor menționate.

    Nu fac obiectul prezentului canal de semnalare și vor fi clasate toate semnalările transmise prin intermediul acestuia privind alte aspecte decât cele precizate mai sus (cum ar fi petițiile, litigiile de muncă, relațiile dintre clienți și instituțiile de credit, fiscale etc.).

  6. Informații utile oportun a fi incluse în cadrul semnalării:
    1. numele instituției de credit vizate, eventual detalii privind sucursala, agenția, departamentul;
    2. tipul încălcării, orice date și informații legate de aceasta, precizări care să releve - UNDE, CâND,  CUM, precum și orice documente suport ce pot fi aduse în sprijinul afirmațiilor;
    3. identitatea dumneavoastră – deși nu este obligatorie, ajută atât la prioritizarea semnalării, cât și pentru oferirea protecției față de eventualele represalii din partea angajatorului. Oferirea unei adrese sau persoane de contact poate ajuta chiar și în cazul în care nu vă dezvăluiți identitatea, dacă sunt necesare clarificări suplimentare;
    4. poziția și vechimea dumneavoastră în cadrul instituției de credit;
    5. dacă ați încercat să raportați problema intern și dacă au existat repercusiuni în ceea ce vă privește, respectiv dacă au fost întreprinse acțiuni subsecvente.

Semnalările anonime nu se iau în considerare și se clasează, cu excepția situației în care conținutul acestora, limbajul utilizat și detaliile incluse sunt de natură să ofere convingerea că acestea provin de la persoane din cadrul instituțiilor de credit și cuprind suficiente date pentru a justifica îndeplinirea de acțiuni subsecvente. în acest caz nu mai sunt aplicabile prevederile prezentei proceduri referitoare la persoana care a făcut semnalarea.

Instituțiile de credit au obligația legală de a crea canale de raportare internă pentru astfel de semnalări. Vă încurajăm să le utilizați mai întâi pe acelea, cu excepția situației în care considerați că raportarea internă v-ar periclita în orice mod sau dacă ați raportat intern dar nu s-au luat măsurile corespunzătoare.